Pașaportul simplu temporar, emis doar în situații speciale. Schimbările din noua lege
- Iulia Moraru
- 3 iunie 2024, 22:22
Pașaportul simplu temporar va fi emis în condiții diferite față de cele de până acum și doar în cazuri excepționale, după cum prevede Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Aceasta a fost promulgată în cursul zilei de luni de președintele Klaus Iohannis.
Documentul va fi emis în termen de maximum trei zile lucrătoare de la data depunerii cererii, potrivit noilor prevederi legislative.
Pașaportul simplu temporar, emis după noi reguli
Astfel, pașaportul de acest tip va fi eliberat exclusiv în cazuri speciale și urgente, care necesită deplasarea imediată în străinătate, continuarea călătoriei sau rezolvarea situației juridice și de ședere a cetățenilor români aflați în străinătate fără documente de călătorie valabile.
Mai specific, noua lege stipulează că pașaportul simplu temporar va fi emis de serviciile publice comunitare de pașapoarte sau de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, unde au fost depuse cererile.
Acesta va fi eliberat cetățenilor români care îndeplinesc condițiile legii și nu se află în situații de suspendare a dreptului de liberă circulație sau sub restricții impuse de instanță.
Situațiile specifice includ:
- minorii care trebuie să călătorească în străinătate pentru studii, concursuri oficiale sau tratament medical urgent;
- cetățenii români în străinătate fără documente de călătorie valabile, care trebuie să-și continue urgent călătoria sau să-și reglementeze șederea;
- și alte cazuri obiective și urgente care necesită prezența imediată a persoanei în altă țară și nu permit așteptarea emiterii pașaportului simplu electronic.
Datele biometrice ale cetățenilor români, preluate o singură dată
De asemenea, pe lângă regulile ce vizează pașaportul simplu temporar, se introduce posibilitatea ca datele biometrice și informațiile personale ale cetățenilor români să fie colectate o singură dată de personalul consular la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României.
Aceste date vor putea fi utilizate atât pentru emiterea pașaportului simplu electronic, cât și pentru eliberarea titlului de călătorie sau a cărții electronice de identitate.
Printre alte prevederi, noua lege prevede și anularea automată în sistemul informatic a pașapoartelor emise anterior pentru persoanele care și-au pierdut cetățenia română, potrivit antena3.ro.