Vin vremuri dificile pentru FIDESZ, partidul condus de Viktor Orban, care pare mai aproape de excluderea din grupul PPE, după ce liderii grupării și-au anunțat intenția de a schimba regulile de excludere.
Partidul lui Viktor Orban mai aproape de excludere din PPE.
FIDESZ, este cu un pas mai aproape de excluderea din Partidul Popular European. Măsura va fi posibilă în condițiile în care Popularii Europeni au stabilit noi reguli de suspendare care vizează inclusiv grupuri sau partide, după cum relatează Politico.
Propunerile au fost făcute în cadrul unei ședințe care a fost convocată de liderul grupului PPE, Manfred Weber. La discuții au fost prezenți șefii delegațiilor naționale ale PPE și au fost propuse noi reguli de suspendare. Cu acest prilej au fost propuse noi reguli care vor permite suspendarea unui partid membru, iar nu a unor europarlamentari.
Este de așteptat ca noile reglementări să fie aprobate cu majoritatea necesară de două treimi, miercurea viitoare. Atunci ar urma să aibă loc o reuniune a grupului PPE.
Partidul lui Viktor Orban mai aproape de excludere din PPE
Mai mulți oficiali și europarlamentari s-au declarat încrezători că grupul va vota pentru suspendarea Fidesz, odată ce reglementările vor fi în vigoare. Reprezintă un moment de cotitură în relațiile dintre partidul maghiar și PPE. Acestea au avut de suferit ca urmare a atacurilor liderilor FIDESZ asupra politicienilor și măsurilor propuse de PPE, mai ales în ce privește statul de drept.
„Suntem acum pe drumul cel bun pentru a suspenda toți europarlamentarii Fidesz din grup”, a declarat Christophe Hansen. Acesta este șeful delegației luxemburgheze a PPE, care a participat la întâlnirea cu Weber.
Fidesz a fost suspendat din calitatea de membru al PPE în martie 2019. Deputații săi au rămas membri ai grupului popularilor din Parlamentul European. Aceasta în ciuda încercării unor membri de a-i exclude.
Vin vremuri dificile pentru FIDESZ
Decizia de a modifica regulile de suspendare a fost inițiată după ce PPE l-a sancționat pe Tamás Deutsch, șeful Fidesz din Parlamentul European. Politicianul maghiar a comparat comentariile lui Weber cu lozincile Gestapo și ale poliției secrete din era comunistă a Ungariei.
Incidentul a stârnit indignare în rândul multor europarlamentari PPE, sătui de provocările din partea partidului lui Viktor Orbán.
Încercările anterioare de a suspenda Fidesz din PPE s-au lovit de reținerea membrilor CDU și ai partidului bavarez CSU. Aceștia nu au privit cu ochi buni o încercare de excludere sau de suspendare a partidului condus de Viktor Orban.
Întrebat luna trecută despre FIDESZ noul lider CDU, Armin Laschet, a prezis că negocierile cu acest partid vor fi dificile. El a lăsat să se înțeleagă că partidul lui Orban va fi obligat să respecte regulile PPE, sau va fi exclus.
„Cred că avem nevoie de unguri și polonezi în Uniunea Europeană. Nu vreau să se îndrepte spre radicalismul de dreapta. Dar PPE are condiții clare. Și vom cere ca Viktor Orbán să le respecte”, a declarat el pentru televiziunea germană ZDF.