Deşi Victor Ponta şi Daniel Constantin plănuiau să înceapă în forţă sesiunea parlamentară de toamnă, constituindu-şi grup la Camera Deputaţilor şi organizând primul congres al partidului Pro România, cei doi sunt nevoiţi să-şi amâne proiectele pe termen nedeterminat
Mai exact, tandemul Ponta-Constantin nu numai că nu a reuşit să înregimenteze numărul necesar de aleşi pentru a-şi înfiinţa grup parlamentar, dar nici nu deţine vreo garanţie că Pro România îşi va definitiva actualul travaliu din instanţă şi va deveni partid legal, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat, pe fundalul unor previzibile contestaţii din partea ALDE şi PSD (sau din medii apropiate acestor formaţiuni).
Eşecul înfiinţării unui grup parlamentar
Potrivit surselor EVZ, în pofida intenselor negocieri de culise, Victor Ponta nu se poate baza decât pe doi-trei deputaţi (printre care şi Nicolae Bănicioiu, fostul ministru al Sănătăţii), în timp ce Daniel Constantin nu a izbutit să atragă mai mult de cinci deputaţi: Sorin Cîmpeanu (ex-ministru al Educaţiei), Eugen Durbacă, Mircea Banias, Remus Borza şi Damian Florea. Potrivit Regulamentului Camerei, un grup parlamentar poate fi înfiinţat de cel puţin zece deputaţi aleşi pe aceeaşi listă electorală. Aşadar, pentru a-şi constitui un astfel de for, Pro România necesită cooptarea a nouă deputaţi PSD (sau foşti UNPR), ori de aportul a încă patru aleşi ALDE, ambele variante fiind improbabile într-un viitor apropiat.
Partidul care nu există
În realitate, cea mai spinoasă problemă a tandemului Ponta-Constantin rezidă tocmai în multiplele semne de întrebare referitoare la momentul în care proiectul Pro România îşi va definitiva travaliul legal şi va deveni partid cu toate actele în regulă, în condiţiile în care următorul termen este fixat pentru data de 29 septembrie. Potrivit surselor EVZ, atât fostul premier cât şi ex-vicepremierul sunt ferm convinşi că PSD şi ALDE (sau mediile apropiate acestor formaţiuni) vor ridica o serie de contestaţii strategice menite să întârzie şi să blocheze oficializarea Pro România. Vă reamintim că nişte simple contestaţii au fost în măsură să blocheze pe termen nedeterminat atât fuziunea UNPR-PPDD, cât şi pe cea PMP-UNPR. În contextul în care partidul Pro România nu există încă din punct de vedere legal, Ponta&Co au fost nevoiţi să amâne ideea organizării unui congres.
Constantin simte pericolul
Semn că viitorul noului proiect se prezintă destul de înnorat, fostul vicepremier Daniel Constantin şi-a manifestat convingerea, sâmbătă, că Pro România va întâmpina numeroase piedici în instanţă. „Procesul este pe rol, avem termen pe 29. Lucrurile vor merge mai departe. Probabil că vor fi mulți care vor încerca, într- o formă sau alta, să intervină în acest proces – mă refer la solicitări, pentru că e un partid și un proiect care deranjează; mă refer la oameni care vor face solicitare de intervenție. Mai devreme sau mai târziu se va înființa”, a spus Constantin.
Politicienii Facebook
În lipsa unei formaţiuni legal constituite (şi în absenţa unor filiale, structuri şi sedii la nivel judeţean), Victor Ponta şi Daniel Constantin au hotărât să fie foarte activi pe Facebook, unde vor să taxeze în termeni duri proiectele şi acţiunile PSD-ALDE. Negocierile de culise cu eventualii nemulţumiţi din PSD şi ALDE vor continua, deşi decizia de rejudecare a proceselor ce-i au drept protagonişti pe Liviu Dragnea şi pe Călin Popescu-Tăriceanu au fortificat poziţia acestora pe linie de partid.