Parlamentul votează legi cu dedicaţie

Parlamentul votează legi cu dedicaţie

Adoptarea actelor normative este, de multe ori, un prilej pentru satisfacerea intereselor personale sau ale clientelei politice.

Parlamentarii îşi folosesc, de multe ori, votul pentru satisfacerea intereselor personale sau ale clientelei politice. Un exemplul elocvent: acum câteva săptămâni, deputaţii PSD şi PNL au sprijinit o ordonanţă a guvernului Tăriceanu prin care CJ Braşov, condus de liberalul Aristotel Căncescu, primea un teren de 200 de hectare pentru un aeroport.

Democrat-liberalii au acuzat, prin vocea deputatului Valeriu Tabără, existenţa unor interese imobiliare în zonă. Ordonanţa a fost scoasă iniţial de pe ordinea de zi, dar a fost reintrodusă şi votată, inclusiv cu sprijinul PDL, după ce baronii locali au ajuns la o înţelegere.

Redevenţele lui Videanu au încins spiritele

O ceartă la fel de aprinsă a provocat, în Cameră, o altă ordonanţă a guvernului Tăriceanu din 2007, prin care fuseseră mărite redevenţele pentru firmele care exploatează resursele minerale. Victimele ordonanţei - nume grele precum democrat-liberalul Adriean Videanu (afaceri cu marmură) sau Sorin Ovidiu Vîntu (afaceri cu calcar).

De data aceasta, jocul intereselor a ţinut alături PDL şi PSD împotriva PNL. „Problema n-are nicio legătură cu domnii Videanu şi Pogea (n.r. - fost adminstrator la firmele lui Videanu). Dar îi pot spune domnului Nicolăescu că este inadmisibil să iei redevenţa pentru execuţia marmurei finisate, în loc să o iei pentru marmura exploatată”, a sărit Mircea Toader (PDL). Până la urmă, ordonanţa lui Tăriceanu a rămas blocată în parlament, până când guvernul condus de Emil Boc a emis o nouă ordonanţă pe aceeaşi temă. Potrivit dezvălurilor publicate de „Academia Caţavencu”, ordonanţa lui Boc ar avea ca efect micşorarea taxelor lui Adriean Videanu cu 2 milioane euro.

Privilegii pentru clientelă

Atunci când nu se ocupă de promovarea intereselor personale, politicienii au grijă de colegii lor de partid. Un proiect de lege care permitea schimbarea şefilor serviciilor deconcentrate a trecut lejer prin Senat şi Cameră, sprijinit de PDL şi PSD. Ulterior, guvernul a reglementat subiectul prin ordonanţă de urgenţă.

Parlamentarii au avut grijă şi de cei care cară mapele politicienilor. Ei au votat o lege prin care modifică modul în care se calculează pensiile funcţionarilor parlamentari, în avantajul acestora. Dacă până acum pensiile se calculau la valoarea brută a salariilor celor aflaţi în activitate, acum majorările se vor face în funcţie de întregul venit, inclusiv sporurile.

Ne puteți urmări și pe Google News