Parlamentul de la Chişinău o pune la respect pe şefa Procuraturii Anticorupţie: Combateţi corupţia, politică o să facem noi

Parlamentul de la Chişinău o pune la respect pe şefa Procuraturii Anticorupţie: Combateţi corupţia, politică o să facem noi

Președintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, a venit cu un îndemn pentru șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, în care i-a cerut să nu se implice în politică şi să se ocupe de corupţia mare.

Reacţia președintelui Parlamentului vine după ce instituția anticorupție condusă de Dragalin a criticat un amendament al majorităţii parlamentare, înaintat de deputatul PAS, Igor Chiriac, fost procuror, care prevede ca Procuratura Anticorupţie să se ocupe de corupţia mare, iar de cazurile mici de corupţie să se ocupe Centrul Naţional Anticorupţie şi procurorii de rând.

„Rolul Procuraturii Anticorupţie e să combată corupţia”

„Rolul Procuraturii Anticorupţie este să combată corupția, nu să facă politică. Politică o să facem noi. De aceea, rugămintea este să vă concentrați, vă rog, pe cazurile de corupție mari. De aceea, rugămintea este să vă concentrați, vă rog, pe cazurile de corupție mari, spuneți de ce aveți nevoie. Într-un final politicul, Parlamentul o să ia decizia. O să treacă o perioadă de timp, o să vedem că e nevoie să revenim la plafon, la alte atribuții, o să revenim, nimic nu e veșnic”, a declarat Grosu, în cadrul unei ediții speciale la postul de televiziune Exclusiv TV.

„Este neserios ca procurorii anticorupţie să piardă timpul cu dosare 100 de euro”

„Problema a fost discutată de prin martie, că trebuie să delimităm foarte clar competențele acestor 2 instituții. De-a lungul timpului am văzut că aceste instituții, pentru a-și îndeplini misiunea, trebuie să apeleze la unele instrumente, capacități ale celeilalte instituții. Și deseori când întrebăm de ce nu avem progrese pe un dosar sau altul se începe un ping-pong. Am zis să rezolvăm două lucruri. Procuratura Anticorupţie trebuie să se concentreze pe corupția mare, pe dosarele de rezonanță, să nu umble în instanță cu dosare de 100 de euro. Nu că asta nu ar fi mită, dar când îi văd că stau și pierd ani de zile pe dosare de 2000 de lei, cumva e neserios, în comparație cu dosarele de miliarde. Am zis că trebuie să existe un plafon, de la 300 de mii în sus. Acestea sunt dosarele de care trebuie să se ocupe, să se concentreze procurorii anticorupţie. Au fost multe discuții, să-l coborâm, să-l ridicăm, nici prea mare să nu fie, ca să rămână doar câteva dosare, nici prea jos, ca să împovărăm PA cu multe dosare. Doi – să le dăm instrumentele necesare. Să aibă sediul lor, suficienți oameni, posibilitatea de a desfășura activități speciale. Aici s-a purtat discuția”, a punctat președintele Parlamentului, cu privire la amendamentul care prevede o schimbare fundamentală în competența și funcționalitatea Procuraturii Anticorupție.

Săptămâna trecută, conducerea Procuraturii Anticorupţie a reacţionat dur la amendamentul elaborat de Igor Chiriac.

„În loc să fie fortificată Procuratura Anticorupție, această instituție va deveni irelevantă cu doar 100 de cazuri în gestiune, comparativ cu peste 3000 de cazuri în gestiune la cealaltă procuratură specializată, PCCOCS. Astfel de schimbare legislativă majoră merită consultări publice, avize oficiale de la toate instituțiile afectate. Aceste principii nu au fost respectate, iar amendamentul încalcă tehnica legislativă. Îndemnăm deputații în Parlament să nu voteze pentru acest amendament care ar pune în pericol lupta împotriva corupției”, se arată într-un comunicat emis de PA.

Amintim că, la începutul anului curent, Veronica Dragalin a lansat o iniţiativă privind comasarea Procuraturii Anticorupţie cu CNA, după modelul DNA din România. Această iniţiativă a dus la neînţelegeri majore dintre cele două instituţii.

Ne puteți urmări și pe Google News