Elevii din ciclul primar obligatoriu vor putea fi exmatriculați, conform prevederilor din proiectul de lege al educației. O astfel de măsură a fost prevăzută printr-un amendament admis în Parlament. Pe de altă parte, articolul ar putea intra în contradicție cu prevederile constituționale conform cărora învățământul general este obligatoriu, reprezentând unul din drepturile fundamentale.
Dezbaterile parlamentare pe Legile Educației au ajuns la procedurile de exmatriculare pentru elevi. În acest sens, a fost introdus un amendament care stabilește posibilitatea ca elevii să poată fi exmatriculați pentru fapte grave, inclusiv la ciclul primar obligatoriu.
„(2) Exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învățământului obligatoriu poate fi realizată numai in situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație al celorlalți beneficiari primari. Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare și contestație”, se arată în amendamentul admis.
Inițiatorii măsurii susțin că au introdus această prevedere în contextul ultimelor scandaluri din sistemul de educație. Ei au avut în vedere cazurile elevului care și-a atacat profesoara cu un cuțit sau a celor care și-au umilit dascălii în sala de clasă. În opinia lor, astfel de situații nu trebuie să se mai repete, motiv pentru care, trebuie luată în considerare posibilitatea exmatriculării elevilor, inclusiv în ciclul primar.
Legile educației au ajuns în Parlament la începutul lunii aprilie și au intrat în dezbatere la Camera Deputaților. Proiectele au apărut, inițial, în vara anului 2022, dar, în urma observațiilor primite de Ministerul Educației, s-a decis modificarea și repunerea lor în dezbatere publică.
Ce prevede Constituția României
Pe de altă parte, acest amendament ar putea veni în contradicție cu prevederile din Constituție referitoare la dreptul la învățătură. Conform legii supreme în stat, învățământul general este obligatoriu și asigurat de stat.
Dreptul la învățătură este unul dintre drepturile fundamentale ale cetățeanului și este înscris în Capitolul II din Constituție, intitulat chiar așa: „Drepturile şi libertăţile fundamentale”.
Astfel, articolul 32 al Legii fundamentale în stat reglementează dreptul la învățătură. Iar primul paragraf este cel care stabilește despre ce este vorba.
„Art. 32 – Dreptul la învăţătură (1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare”, prevede Constituția României.