Înainte de a se confrunta cu o criză de sănătate, lumea civilizată occidentală se confruntă cu o criză a drepturilor cetățenilor, încălecați de state tot mai dictatoriale și mai obraznice.
Un editorial senzațional de Cheryl K. Chumley pentru Washington Times.
Părinții fondatori ar fi șocați să vadă America în anul 2020. De fapt, probabil că se răsucesc în morminte în acest moment, văzând cum Constituția pe care au elaborat-o cu atâta grijă – în ceea ce privește drepturile individuale acordate de Dumnezeu, nu de guvern – este zdrobită de barosul temerilor de coronavirus.
Mai ales când temerile sunt atât de deplasate.
Nu pentru că ar nega dreptul guvernului de a declara starea de urgență națională și de a întreprinde acțiuni pentru a proteja cetățenii de pericolele iminente.
Ci pentru că ar fi șocați de viteza cu care Constituția a fost dată peste cap – pe baza unor simple supoziții a ceea ce s-ar putea întâmpla. O răsturnare bazată în totalitate pe cifre exagerate și dovedit incorecte a ceea ce ar urma să se petreacă.
„Pandemia de Coronavirus: Simulările pentru viitor s-au dovedit eronate”, scria National Review.
„Cum este posibil ca prognozele de coronavirus să fie atât de greșite?”, a scris The Hill.
„Coronavirus: Cifrele greșite”, a scris The American Spectator.
În ciuda acestor recunoașteri ale erorilor, ale proiecțiilor greșite, ale cifrelor false ale epidemiei – încălcarea și restrângerea Constituției continuă să se petreacă.
Oamenii sunt dați afară de la muncă, li s-a ordonat să stea acasă, să poarte mască și să nu iasă pe stradă, sunt arestați, amendați și amenințați – toate din cauza unor prognoze care sunt aproape unanim recunoscute ca greșite.
De ce continuă criza constituțională? Este o cădere liberă, un bulgăre de zăpadă care se rostogolește, un dezastru ciclic.
Guvernele au dat dispoziții spitalelor să înceteze să mai facă alte intervenții medicale, pentru a face loc cazurilor de coronavirus – cazuri care pot apărea sau nu.
Guvernul a acordat miliarde de dolari sub forma unor fonduri stimulative pentru ca aceste spitale să fie menținute pe linia de plutire în perioada în care nu mai pot câștiga bani din alte intervenții.
Spitalele, pentru a obține dolari de coronavirus au nevoie de cazuri de coronavirus – așa că, ia ghiciți, cazurile de coronavirus vor apărea.
Guvenul preia cifrele de cazuri de coronavirus de la spitale și le folosește pentru a justifica noi restricții pentru populație, noi ordine de închis în case, noi afaceri care se închid.
Cum se termină toate astea?
Când se termină banii, evident. Însă înainte de a se întâmpla acest lucru, Constituția va fi total ucisă. Și pentru ce?
Situația este aceasta: toți știm că cifrele epidemiei sunt mincinoase. Cu toate acestea, cu toții acceptăm să trăim sub controlul instituit de guvern. În caz că...
În caz că...
Sunt cele mai puternice cuvinte ale momentului.
Judecătorul Frank Murphy – atenție, un Democrat! – a prezentat lucrurile scurt și cuprinzător, când a spus:
„Într-adevăr, puține au fost încălcările la adresa libertăților esențiale care nu au fost însoțite de argumente privind necesitatea urgenței, din partea oamenilor responsabili...”
Aceasta înseamnă, în esență, că guvernul va invoca întotdeauna o urgență – cum ar fi sănătatea națională, cum ar fi securitatea națională, cum ar fi siguranța națională – ca justificare pentru jefuirea libertăților civile.
Părinții fondatori cunoșteau această trăsătură perfidă a guvernului, și au răspuns în consecință cu o declarație a drepturilor omului.
Cu o declarație de independență care precizează că drepturile individuale vin de la „Creator”, adică de la Dumnezeu – și nu de la guvern. Și cu avertismente după avertismente în legătură cu natura tot mai invazivă a guvernului.
Totuși, iată-ne cu COVID-19, în 2020, că vedem cum Constituția se prăbușește sub logica lui „În caz că...”
Elementele lipsă în această criză de coronavirus sunt adevărul și încrederea – cifrele veridice ale epidemiei care conduc la încrederea cetățenilor în reacția guvernului.
Iar pe această temă, Părinții Fondatori ar fi avut multe de spus. Ei știau că legătura între morală și libertate este indisolubilă: că fără prima, a doua s-ar prăbuși.
Sunt așadar două moduri de a privi criza de coronavirus și de a găsi soluții pentru a ajuta poporul american.
Soluția pe termen scurt a acestei crize constă în deschiderea imediată a afacerilor americane. Să facem economia să duduie, să renunțăm la ajutoarele de la buget!
Dar pe termen lung? Pe termen lung, ar trebui cam așa ceva: „Să tratăm cu mare prudență supoziția că moralitatea poate fi menținută fără religie”.
Aceste cuvinte îi aparțin lui George Washington și fac parte din discursul său de adio către națiune.
Aplicate la epoca modernă a coronavirusului, aceasta înseamnă că soluția pe termen lung pentru politicienii care abuzează de încrederea poporului și au apucături neconstituționale și își arogă puteri suplimentare pe baza unor motive mincinoase, este să fie scuturați la vot și în locul lor să fie aleși slujitori publici care sunt fideli legilor lui Dumnezeu.
Este vorba de moralitate, întotdeauna de moralitate. Busola morală a Americii și virtuțile individuale ale americanilor sunt lucrurile care contează cel mai mult. De aceea, avem nevoie de Dumnezeu.
Soluția pe termen lung pentru a asigura drepturile americanilor post-coronavirus este ca americanii să-și îndrepte privirile către Dumnezeu și să aleagă politicieni care sunt mândri să dorească și să facă același lucru.
Este singura modalitate de a pune definitiv capăt imoralului, neconstituționalului mod de a guverna „În caz că...”