Părintele Nicolae Trușcă, despre „obiceiul păcătos” al românilor în Postul Paștelui. Ce a pățit preotul în urmă cu mulți ani

Sursă foto: Facebook

Preotul Nicolae Trușcă, de la Parohia Negoiești, a spus că unul dintre obiceiurile românilor din postul Paștelui nu este benefic pentru ei. În plus, este o tradiție păcătoasă. Părintele a dat un exemplu clar în acest sens.

Preotul Nicolae Trușcă, de la Parohia Negoiești, a explicat că tradiția românilor de a bea 44 de pahare în ziua de 9 martie când sunt prăznuiți Sfinții 40 de Mucenici este un „obicei păcătos”. Părintele chiar a spus că a întâlnit un bărbat care a respectat această tradiție și nu a avut beneficii în urma celor 44 de pahare băute. Nicolae Trușcă l-a întâlnit, în urmă cu mai mulți ani, pe Fane, în seara zilei de 9 martie, timp ce venea cu mașina de la București.

Preotul a intrat pe strada unde locuiește și l-a văzut pe bărbat căzut pe marginea șanțului. „L-am recunoscut pe nea’ Fane care era beat «mort»”, a povestit părintele care l-a întrebat pe bărbat ce a pățit. Fane i-a explicat că a băut cele 40 de pahare. „E clar, mi-am zis. Trebuie să-l duc acasă, că în două, trei ore moare de frig. Era căzut în zăpada amestecată cu gheață și noroi. Era … vai de capul lui!”. Părintele a deschis ușa din spate a mașinii și a încercat să îl ridice pe consăteanul său, dar a ce urmat l-a surprins pe Trușcă.

Ce a pățit preotul când a încercat să îl ridice pe nea Fane

Chiar atunci când preotul încerca să îl urce pe bărbat în mașină, Fane a strigat foarte tare „Săriiiți! … vrea să mă fu - fu - fureee!”. Părintele a explicat că nu era supărat pe Fane pentru că și-a dat seama că acesta nu realizase cine voia să îl ajute. În cele din urmă Trușcă a reușit să îl urce pe consătean în mașină și să ăl ducă acasă. Părintele a mai povestit că a mers doar câțiva metri și bărbatul „a dat afară din el o parte din paharele băute lăsându-mi-le amintire. Mirosea îngrozitor. Așa-mi trebuie dacă nu-mi văd de drum!”.

Părintele Trușcă a ajuns la casa lui Fane, unde îl aștepta soția sa Floarea. Femeia a venit rușinată și l-a ajutat pe preot să îl ducă pe soțul ei în casă. Trușcă a continuat prin a spune că a auzit cum femeia îl certa pe enoriașul său și în acel moment s-a gândit că poate și el poartă o parte din vină. „Am plecat trist acasă, întrebându-mă unde am greșit dacă un credincios al parohiei mele face legătura între Sfinții 40 de Mucenici, care au murit pentru Hristos acum peste 1.600 ani, și 40 de pahare de vin băute care duc la o beție vecină cu nebunia și moartea”, a mai scris preotul pe Facebook.