Parchetul General, ANUNȚ de ultimă oră: Augustin Lazăr a sesizat Inspecția Judiciară! Dosarele consilierului ministrului de Interne LUATE LA PURICAT. Alertă!
- Jeanina Năstase
- 15 ianuarie 2018, 19:19
Un control intern a evidenţiat prelungirea nejustificată a procedurilor în două dosare care îl vizează pe consilierul ministrului Afacerilor Interne, Valentin Riciu, aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti. Astfel, procurorul general. Augustin Lazăr a dispus sesizarea Inspecției Judiciare în acest caz.
Mai exact, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus efectuarea unui control cu privire la modul în care parchetele competente au instrumentat trei dosare penale având ca obiect cercetarea agentului șef principal de poliție Rîciu Valentin, în prezent consilier al ministrului afacerilor interne, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune (art. 244 Cod penal), ultraj (art .257 alin. (2) Cod penal) și abuz în serviciu (art. 297 Cod penal).
Ce a dispus Augustin Lazăr
Augustin Lazăr a dispus, totodată, ca Serviciul de îndrumare şi control din cadrul PÎCCJ să efectueze un control tematic, având ca obiectiv verificarea modului de exercitare de către procurorii de la parchetele competente a activităţii de supraveghere a cercetărilor penale efectuate de lucrători de poliţie judiciară de la Biroul control intern din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră, potrivit agerpres.ro.
În ce a constat controlul celor trei cauze sub aspectul respectării normelor procedurale
Controlul a constat în verificarea celor trei cauze sub aspectul respectării normelor procedurale care reglementează activitatea de urmărire penală, precum și a ritmicității efectuării actelor de cercetare.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că, în dosarele aflate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, procedurile s-au prelungit nejustificat, în cele două cauze nefiind efectuate acte de urmărire penală cu celeritate, ambele fiind repartizate pentru cercetări lucrătorilor de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere – Biroul control intern. În dosarul aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, procurorul de caz a dispus măsurile necesare efectuării cu celeritate a actelor de urmărire penală, delegând în acest sens lucrătorii de poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, Biroul control intern. Totodată, constatând neefectuarea în termen a actelor dispuse, procurorul de caz a intervenit prompt, dispunând noi măsuri și stabilind un nou termen de efectuare a cercetărilor.
Având în vedere cele menționate anterior, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus următoarele măsuri:
1) Sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării verificărilor prealabile ce se impun sub aspectul prelungirii nejustificate a procedurilor în cele două dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, pentru a se stabili eventuala existență a indiciilor săvârșirii vreunei abateri disciplinare din cele prev. de art. 99 lit. h) și t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
2) Efectuarea de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Serviciul de îndrumare și control a unui control tematic având ca obiectiv verificarea modului de exercitare de către procurorii de la parchetele competente a activității de supraveghere a cercetărilor penale efectuate de către lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, Biroul control intern.