Corupție la vârful Uniunii Europene. Bancher anchetat de Parchetul European

Parchetul European. Sursa foto: eppo.europa.eu

Parchetul European a demarat o anchetă de corupție care îl vizeaă pe fostul bancher șef al Băncii Europene de Investiții. Ancheta are în centrul ei două persoane, conform EPPO, suspecte de abuz de influență și de deturnare a fondurilor europene.

Ancheta a fost demarată în urmă cu câteva luni, iar poliția din Germania și Luxemburg au confiscat materiale legate de anchetă. Ofițerii au percheziționat, de asemenea, locuința lui Werner Hoyer, fostul șef al BEI.

Parchetul European, anchetă de corupție

Procurorii din cadrul EPPO au anunțat că anchetează două persoane suspectate de corupție și abuz de influență. O altă acuzație formulată de Parchetul European vizează și suspiciuni de deturnare a fondurilor europene.

Werner Hoyer s-a retras din funcția de președinte al BEI la sfârșitul anului trecut. Avocatul său a confirmat, pentru Politico, că este vizat de o anchetă de corupție. Fostul bancher a respins acuzațiile, prin intermediul avocatului. Acesta a afirmat că ancheta se concentrează pe plecare aunui angajat BEi și pe compensația plătită acestuia.

„Acuzațiile împotriva mea sunt de-a dreptul absurde și, nefondate. (...) Mă aștept acum ca acestea să fie pe deplin investigate și clarificate și cer BEI să coopereze pe deplin cu EPPO. De asemenea, cooperez pe deplin cu EPPO și cer o clarificare completă a faptelor de acolo”, a spus Hoyer într-o declarație trimisă Politico.

Hoyer a semnat pachetul de plecare, în conformitate cu normele BEI, iar din acest motiv este implicat în anchetă. Echipa juridică a acestuia a subliniat, însă, că fostul președinte BEI nu a participat la negocieri.

Werner Hoyer Sursa foto: Wikipedia

Poliția a ridicat mai multe documente

Ofițerii poliției din Germania și Luxemburg au ridicat mai multe materiale care au legătură cu ancheta inițiată de Parchetul European. Potrivit unor oficiali care au preferat anonimatul, ofițerii au percheziționat și locuința lui Hoyer. Avocatul acestuia sune că așteaptă, liniștit, rezultatul cercetărilor.

„Așteptăm cu calm investigațiile. Ele vor dovedi că acuzațiile penale împotriva clientului meu sunt nefondate și de-a dreptul absurde. Acesta este și motivul pentru care clientul meu a solicitat în mod expres ridicarea imunității sale și a sediului BEI, astfel încât această acuzație să poată fi clarificată”, a declarat Nikolaos Gazeas, avocatul lui Hoyer.

Publicația a precizat că a luat legătura cu cea de-a doua persoană vizată de Parchetul European, însă nu a primit un răspuns.

Un purtător de cuvânt al BEI a declarat că nu poate comenta investigațiile în curs.

„Așa cum este practica obișnuită a băncii, vom coopera pe deplin cu Parchetul European în această chestiune, după cum este necesar”, a precizat oficialul băncii.

Banca Europeană de Investiții Sursa foto: Wikipedia

Parchetul European anchetează după OLAF

Ancheta a fost demarată de procurorii EPPO la solicitarea OLAF, agenția antifraudă a UE. Parchetul European are competențe de investigare a cazurilor transfrontaliere și poate aduce în instanță potențialii vinovați, solicitând despăgubiri pentru interesele UE.

Un purtător de cuvânt al EPPO a declarat că nu va comenta o anchetă în curs derulată de procurori.

BEI, înființată în 1958, cu sediul la Luxemburg, funcționează ca organism de creditare al Uniunii Europene. Instituția contribuie la stimularea dezvoltării și a integrării în cadrul blocului comunitar. Banca Europeană de Investiții acordă împrumuturi, garanții și investiții în sectoarele public și privat.