Procedeul e vechi, iar reusita lui are mereu o doza de imprevizibil.

 Meciurile de fotbal importante se bucura de comentarii in duet. Asa se intampla de zeci de ani peste tot in lume unde goana dupa minge are si alta miza in afara de fixarea unui scor. Englezii, francezii, italienii si altii s-au obisnuit sa foloseasca doua voci pentru spunerea aceleiasi povesti.

Moda tandemului de comentatori a prins si in Romania ultimilor 15 ani. Avem la ora asta cateva perechi bine insurubate in meserie. Unele ne plac, altele mai putin. Sunt comentatori pe care ii asteptam degajat si altii carora le cobim cate o laringita care sa-i indisponibilizeze. Martori vorbitori ai tururilor cicliste, Radu Banciu si Radu Naum formeaza deja un brand cladit din informatie, dezinvoltura, ironie, impunsaturi reciproce si o buna complementaritate.

La fotbal recolta sporeste proportional cu prezenta inflationista a acestui sport pe ecran. Pro TV si TV Sport au consacrat perechile intersanjabile Costi Mocanu-Felix Draghici si Mihai Mironica-Vadim Vajeu, dar si inlocuitori ca Vali Moraru, Dragos Caretas, Octavian Pescaru etc.

Postul public a testat mai multe variante din care s-a desprins, ca prima optiune, cuplul Emil Gradinescu-Vlad Enachescu. Cei doi insotesc nationala de fotbal la majoritatea meciurilor, inchegand o formula care naste in egala masura aprecieri si obiectii. Nu ma indoiesc ca si prestatia lor de sambata, la Olanda-Romania, a fost etichetata in fel si chip.

Printre altele, fiindca nu putem cere pareri de o exemplara obiectivitate cata vreme nu exista comentator suta la suta obiectiv. Insa dincolo de elogii sau reprosuri, un lucru e cert: Gradinescu si Enachescu fac parte din categoria comentatorilor participativi, care au ritm si fluenta. In ce ma priveste, i l-am preferat pe Emil lui Vlad dintr-un singur motiv: acesta din urma pare strabatut, mai des decat e cazul, de curenti patriotarzi care dauneaza comentariului. Vlad e tanar, impetuos, energic si iute in judecati.

La prima scapare a arbitrului e gata sa-l banuiasca de rea intentie. Emil e mai asezat, sesizeaza si situatiile cand arbitrajul ne cruta, are vorba ceva mai domoala si fraza nitelus mai plastica. Si mai are ceva: capacitatea de a-si cere scuze natural dupa un luft din acelea pe care le comiti cand esti in priza directa.

Sambata el a spus Marcel Pavel in loc de Andrei Pavel, la fel cum la Euro 2004 vorbise de Phil Collins gandindu-se la Phil Neville. Si-a recunoscut greseala cu o umbra de autoironie in glas, parca luandu-se singur in tarbaca pentru porumbelul pe care l-a lasat sa-i scape. Cum fondul nu se cade sa ne abata atentia de la forma, poate ca ar trebui spuse doua vorbe si despre vocile comentatorilor.

S-au cristalizat si aici cateva marci onorabile: modulatia hatru-complice a lui Mocanu, vibratia invaluitoare a lui Draghici, insufletirea curata a lui Mironica, traseele vocale sobre ale lui Vajeu. In ce-i priveste pe comentatorii de la TVR 1, cred ca si la capitolul asta Gradinescu iese in avantaj prin comparatie cu Enachescu.

Emil are un timbru agreabil si o gestionare mai buna a momentelor de emotie, inclusiv a onomatopeelor. Vlad e strident si da impresia ca se otaraste la telespectatori. Partea amuzanta (iar aici ii banuiesc pe cei doi de o urzeala camaradereasca) e felul cum au inceput sa se joace, in comentarii, de-a baiatul rau si baiatul bun.

„Aoleu, sariti, ne fura arbitrul!”, se repede Vlad. „Ei, usurel, nu-i chiar asa”, il trage de maneca Emil. Sigur, un cusurgiu va gasi destule hibe in prestatia acestor oameni. Dar chiar si el va trebui sa admita un lucru: Gradinescu si Enachescu se numara printre comentatorii care nu te fac sa dai televizorul mut. Spre deosebire de altii, nepomeniti aici, dar stresanti pana la nevroza.