Radu Paraschivescu: "De Ionescu ce mai stii?"
„S-a pensionat acum doi ani, dar a murit anul trecut.” „Si Georgescu?” „Ehe, saracul, s-a dus dupa cinci luni de pensie.” „Dar Vasilescu?” „Era pensionar de un an jumate, cand l-a curatat o pneumonie.” „Bai, nu cumva astia ne pun ceva in pensie?” Dialogul celor doi batranei, celebru acum douazeci de ani, ilustra disperarea unei natii amenintate de conducatori.
Suspiciunea avea o singura tinta majora: autoritatea comunista, strajuita de ajutoarele ei eficiente: Militia si Securitatea. Intr-un cuvant, „astia”. Si, chiar daca vremurile s-au schimbat, reflexul banuielii a ramas. Alaturi de invidie si barfa - sau poate impletita cu ele -, banuiala este un virus tenace, imposibil de combatut.
Hranita din cleveteli, fandacsii si frustrari, ea scrie un scenariu in care ne trezim antrenati fara sa ne putem opune. Mai devreme sau mai tarziu, fiecare dintre noi devine tinta unei suspiciuni. Daca o ignori, verdictul cade nemilos: „Ei, vezi? Inseamna ca asa e. Altminteri ar fi negat”. Daca incerci s-o demontezi, ti se intoarce sub alta forma: „Qui s’excuse s’accuse”.
Prezumtia de rea intentie functioneaza fara gres in Romania ultimilor ani. Interesul impur si agenda ascunsa sunt elementele care asaza intreaga galerie a persoanelor publice pe lista nationala a banuielii. Langa ele incap de-a valma situatii, fenomene, obiceiuri, legi si institutii.
Orice si oricine poate fi banuit, de la gripa aviara la ultimul rezultat straniu din fotbal si de la seful de gazeta la administratorul de bloc. Vantul care umfla panzele acestei corabii este rastalmacirea. In plus, nimic nu mai e apreciat intrinsec, totul se pune in relatie cu tot. Cunosc ziaristi care tin cu Craiova si sunt injurati pe forumuri pentru simpatiile lor steliste, dinamoviste sau rapidiste.
Cunosc medici banuiti de averi fabuloase pentru simplul fapt ca refuza plicul pe care incearca sa li-l strecoare in buzunar pacientul. Am prieteni suspectati de tradare pentru ca n-au participat la un miting, desi la momentul respectiv erau plecati din tara. Tot ce spui si tot ce faci e inghesuit intr-o grila procustiana din care iesi umilit, cu onorabilitatea sifonata si elanul tandari.
Partea halucinanta a maladiei ce raspunde la numele de suspicionita e siguranta de sine a banuitorului. Suspiciunea nu mai este, asa cum stiam, rodul unui cumul de informatii, presupuneri si intuitii, ci se prezinta tantos, ferma ca granitul, cu neputinta de zdruncinat. Tesatorul acestui paienjenis rezistent in care isi prinde prada nu e strabatut de fiorul indoielii.
Nu se intreaba, nu are dileme. Figura lui se ascunde in spatele unui blindaj de certitudini. Banuitorul nu banuieste, ci stie - iata situatia grotesca pe care o intalnim atat de des in Romania de azi. El stie mai bine decat cei din jur si, in orice caz, mai bine decat cel pe care-l prinde in menghina banuielilor. Degeaba te straduiesti sa-i inculci grauntele dubitativ capabil sa-l miste cu un milimetru pe soclul propriilor convingeri. Te alegi in cel mai bun caz cu o expediere seaca: „Fugi, dom’le, de-aici”.
Luna trecuta, un amic de la editura mi-a povestit razand ca a asistat la o discutie in tren in care doi domni isi declarau reciproc dezamagirea fiindca intrasem in PNG. Prietenul a intervenit si i-a asigurat ca se insala, invocand sumedenia de articole pe care le scrisesem impotriva lui George Becali. Amandoi l-au privit sever si i-au deplans naivitatea: „Asta-i buna, domnu’, lasati, nu-l mai scuzati, am vazut noi”. Q.E.D.
Recomandările noastre
