Fost "vânător de vedete" pentru tabloidul "The Sun", Duncan Ridgeley s-a stabilit, împreună cu familia, în Maramureş, la poalele Munţilor Gutâi, sub Creasta Cocoşului.

Duncan Ridgeley a fost vreme de 25 de ani paparazzo în Anglia. La un moment dat a spus stop şi a decis să cutreiere lumea, împreună cu soţia sa, Penny, şi cu cei trei copiii ai lor. Drumurile l-au adus în România, unde a hotărât să rămână.

A început cu Sri Lanka, unde a ajuns cu puţin înainte de tsunami, în 2004. La un moment dat, peregrină rile l-au dus în Egipt, unde şi-a cumpărat o casă în oaza Siwa. Dar nu s-a oprit acolo. „Luni întregi am condus maşina prin Balcani. Am trecut prin toate ţările şi, într-un final, am ales România. De ce? De exemplu, în fostele ţări iugoslave, oamenii erau suspicioş i. Aici, dimpotrivă, ne-am simţit chiar bine primiţi.“

Prima întâlnire cu România nu l-a impresionat prea mult. Pe site-ul personal el a notat atunci că „România aduce mai degrabă a republică bananieră decât a ţară ex-comunistă. Dar, ca străin, eşti tratat cu mult respect.“

„Aici există comunităţi vii“

Iniţial, a locuit într-un sat mai din sud (n.r. - Peştera-Bran), dar nu era atmosfera pe care o căuta. Adică? „Acolo şi-au construit case oameni din Bucureşti cu maşini Range Rover, pentru care toţi ceilalţi, care n-au Rover, sunt nişte penibili“, răspunde el. Aşa că a ajuns în Maramureş, unde a ales satul Breb, în principal, pentru că nu e „la drum“. Aici, spune Duncan, copiii se pot juca liniştiţi, pot merge cu bicicletele.

Despre Maramureş ne spune că e unic şi explică: „Aici, în Maramureş, există comunităţi adevărate, vii. Sunt convins că în alte părţi n-o fi aşa, dar ce mă interesează pe mine ce-o fi în Bucureşti sau în Baia-Mare? Stilul acesta vechi de viaţă din Breb, din Maramureş, cred că e unic. Şi-n Anglia sunt sate, dar abia 1% din oameni dacă lucrează în agricultură. Ce văd eu acum, în satul Breb, îmi spunea mama mea că puteai vedea în Anglia rurală în urmă cu 80 de ani. Acum, în Anglia, oamenii preferă să se uite la televizor decât să vorbească cu vecinii“, spune bărbatul.

Familia lui Duncan îşi construieş te în Breb o casă. Înainte de asta, a făcut un drum de piatră până la proprietatea pe care a achiziţionat- o. „O băgat la bani... Nu mai e aşa drum în sat, toate celelalte sunt rele. Da’ la lemne de casă... Lemne rele o luat, putrede, vechi. Însă a ştiut să-şi aleagă locul, un platou aflat la marginea satului, cu vedere spre vârful Creasta Cocoşului. O privelişte încântătoare“, ne spune săteanul care ne conduce spre locul unde va fi casa fostului paparazzo.

Între oaza din Egipt şi satul din Maramureş

Soţii Duncan plănuiesc să stea şase luni în Maramureş, şase luni în oaza din Egipt. „Ne place aici, s-au obişnuit şi copiii. Oricum, vom sta jumătate de an în Sahara, aşa că nu se vor plictisi nici aici, nici acolo“, spune Penny, soţia lui Duncan.

Deocamdată locuiesc în gazdă, pentru că mai durează ceva vreme până când noua casă va fi gata. La început, au stat la pensiunea Lucia, dar au ales apoi să închirieze o casă în sat.

Casa cea nouă, făcută cu lemne vechi, nu va fi neapărat o afacere, dar Duncan nu exclude nici această idee. „Fac o cabană în care, da, voi primi turişti englezi care vor şi ei să trăiască viaţa rurală adevărată. În Egipt vor face safari, aici vor dormi la stâne, vor culege fructe din pomi. Ştiţi că în Breb n-am văzut copaci, decât pomi cu fructe, puşi de bunicii şi străbunicii sătenilor? La noi, în restul Europei, hrana ecologică e o modă, aici e o realitate“, expune fostul paparazzo un posibil plan de afaceri.

MESERIAŞ

Fotografii inedite cu Lady Di

Fostul paparazzo Duncan Ridgeley spune că munca sa a fost dură, însă a privit-o ca pe o meserie ca oricare alta: „Dacă ai chemare, o faci, dacă nu, nu. În anii ’80 am umblat pentru «The Sun» pe urmele Prinţesei Diana, după Boy George, Michael Jackson sau George Michael, după interlopi britanici refugiaţi în Spania. De obicei, alergam după orice personaj celebru care nu se dorea fotografiat (n.r. - râde). Am avut arma pusă la cap nu o dată, am fost considerat şi tratat ca terorist când am fotografiat obiective militare. Dar am avut, evident, şi satisfacţii. Am avut 11 deschideri în «The Sun», vreo 4-5 exclusivităţi. Atunci simţi că eşti cineva, când ai exclusivitate, când ziarul tău e singurul care are povestea şi poza ta!“, devine Duncan nostalgic pentru câteva momente.