Papa Francisc se reface după operație. Suveranul Pontif planifică o vizită- bombă?

Sursa: Arhiva EVZ

Rcfacerea Papei Francisc după operația suferită la colon merge bine, iar Suveranul Pontif pare să se gândească la o călătorie care va surprinde lumea întreagă.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a anunțat că miercuri seară Papa a suferit „un episod febril". „Sanctitatea Sa Papa Francisc a petrecut o zi liniștită, hrănindu-se și ridicându-se singur. După-amiază a intenționat să-și arate apropierea paternă de micii pacienți din secția de Oncologie Pediatrică și Neurochirurgie a Copilului din apropiere, trimițându-le salutul său afectuos. Seara a manifestat un episod febril "

Vești bune despre starea de sănătate a Papei

Joi, însă, veștile au fost bune. "În această dimineață, el a fost supus unor examinări microbiologice de rutină și a unei tomografii toracice-abdominale, care a fost negativă. Sfântul Părinte continuă tratamentele planificate și hrănirea orală. În acest moment special, el se adresează privirii Sale celor care suferă, exprimându-și apropierea față de bolnavi, în special față de cei mai nevoiași de îngrijire ”

Papa Francisc se află încă internat la policlinica Gemelli, unde duminica trecută a suferit o operațiă la colon, informează Rai News

 

Papa va vizita Coreea de Nord?

Simultan cu veștile despre sănătatea sa, dinspre Biserica Catolică vin informații interesante despre planurile Suveranului Pontif. Şeful serviciului de informaţii sud-coreean a declarat că lucrează la o posibilă vizită a Papei Francisc în Coreea de Nord, informează o agenţie de ştiri catolică.

O astfel de vizită ar fi prima a unui papă în acest stat izolat, care nu le permite preoţilor să locuiască permanent pe teritoriul său. Există, de altfel, puţine informaţii despre numărul catolicilor din Coreea de Nord.

Fides, agenţia oficială de ştiri a misiunilor pontificale, a relatat că Park Jie-won a făcut acest anunţ luni, la o slujbă din Mokpo, în Coreea de Sud. Park Jie-won le-a spus celor prezenți că se va întâlni cu arhiepiscopul din Gwangju, Kim Hee-jung, şi cu ambasadorul Vaticanului în Coreea de Sud, arhiepiscopul Alfred Xuereb, pentru a discuta despre o posibilă vizită papală la Phenian.În 2018, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a transmis verbal o invitaţie din partea liderului nord-coreean -Kim Jong-un  către Papa Francisc. Din câte se pare, o discuție pe această temă între Kim şi Moon avusese loc cu o lună mai devreme.

Oficiali de la Vatican au anunțat atunci că o invitaţie oficială în Coreea de Nord ar fi luată în considerare.

Ei au spus că Suveranul Pontif, care a făcut multe apeluri la o apropiere între cele două Corei, ar lua o astfel de vizită în considerare, dacă ar contribui astfel la cauza păcii. Nu se ştie dacă o astfel de invitaţie oficială a fost trimisă de regimul comunist de la Phenian. .

În programul oficial al Papei figurează vizite în Slovacia şi Ungaria în luna septembrie.