Iași. Papa Francisc a transmis o scrisoare tinerilor catolici din Dieceza Iași. Sfântul Părinte a răspuns unui mesaj primit din partea acestora pe 18 mai 2024.
Tinerii catolici i-au scris Papei cu prilejul evenimentului Ziua Tineretului, care s-a desfășurat, la jumătatea lunii mai, la Iași. Evenimentul a fost găzduit de Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, cu tema „Cei care speră în Domnul umblă, dar nu obosesc” (cf. Is 40,31).
Papa Francisc în corespondență cu tinerii catolici
Tinerii ieșeni i-au transmis un mesaj, Sfântului Părinte, cu acest prilej, salutându-l cu prilejul Zilei Tineretului. În acest context, ei au amintit, în scrioarea către Papa Francisc, de momentul vizitei sale în Iași.
Sfântul Părinte a răspuns, printr-o scrisoare, tinerilor catolici ieșeni, îndemnându-i „să fie purtători de speranță”. Totodată, le-a transmis, în mesaj, să construiască punți de bunătate și iubire în lume. Papa i-a mai îndemnat pe tineri să utilizeze cu înțelepciune rețelele sociale și să participe la Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic din septembrie, după cum relatează vaticannews.va.
«În data de 18 mai 2024, Parohia «Adormirea Maicii Domnului» din Iaşi a găzduit Ziua Tineretului cu tema «Cei care speră în Domnul umblă, dar nu obosesc» (cf. Is 40,31), aleasă de Papa Francisc pentru Ziua Mondială a Tineretului 2024. Evenimentul a fost sintetizat în cuvintele «Forţa speranţei, bucuria comuniunii». Cu această ocazie, în urma unei iniţiative spontane a Oficiului pentru Pastoraţia Tineretului, tinerii din Dieceza de Iaşi au trimis o scrisoare către Papa Francisc prin intermediul Cardinalului Secretar de Stat, Pietro Parolin, care a fost prezent la sărbătoarea desfăşurată la Iaşi”, a relatat publicația.
Mesajul Papei pentru tinerii ieșeni
Papa Francisc a răspuns, mesajului tinerilor, asigurându-i că reprezintă „o mărturie a dinamismului şi prospeţimii pe care la aduce inima tânără în Biserică”. El i-a îndemnat să i-a îndemnat pe tinerii să folosească cu înţelepciune timpul petrecut pe rețelele sociale. În acest sens le-a atras atenția să nu rămână blocați într-o lume virtuală și s-o abandoneze pe cea reală.
„În era digitală în care trăim, reţelele sociale pot fi un instrument puternic de comunicare şi conexiune. Cu toate acestea, vă invit să reflectaţi asupra utilizării lor: este minunat să fiţi activi pe reţelele sociale, dar să fiţi atenţi să nu deveniţi sclavii telefonului mobil. Este important să gestionaţi cu înţelepciune timpul şi energia dedicate reţelelor sociale, pentru a nu rămâne blocaţi într-o viaţă virtuală în detrimentul celei reale. Ieşiţi în lume, întâlniţi oameni, ascultaţi-le poveştile, priviţi-i în ochi pe fraţii şi surorile voastre”, le-a transmis Papa Francisc tinerilor din Iași.
Papa Francisc i-a îndemnat pe tineri să-și trăiască viața alături de oameni, ascultându-le poveștile și privindu-i în ochi. Astfel, i-a îndemnat, să promoveze bunătatea și dragostea în lume.
„Adevărata bogăţie se găseşte în relaţiile umane trăite zilnic, în contactul direct şi sincer. Dacă alegeţi să utilizaţi reţelele sociale, faceţi-o cu curaj şi creativitate, transmiţând valori car edifică: prietenia, pacea, dialogul între etnii şi culturi, familia şi valorile creştine. Fiţi purtători de speranţă şi constructori de punţi, folosind fiecare instrument pe care îl aveţi la dispoziţie pentru a semăna bunătate şi iubire în lume”, a mai transmis Sfântul Părinte.
Papa Francisc i-a îndemnat pe tineri să se roage pentru el
În finalul scrisorii către tinerii ieșeni, Sfântul Părinte i-a îndemnat să participe la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic. Evenimentul la care face referire Papa Francisc urmează să se desfășoare la Cheile Grădiştei în luna septembrie. Totodată, le-a cerut să se roage pentru el şi i-a binecuvântat.
„Vă încurajez să participaţi la întâlnirea naţională a tinerilor, care va avea loc la Cheile Grădiştei în luna septembrie. Va fi o oportunitate preţioasă de a creşte împreună în credinţă, de a împărtăşi experienţe şi de a vă întări parcursul creştin. În cele din urmă, vă rog să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.
Sprijinul vostru spiritual este un dar inestimabil care mă ajută în slujirea Bisericii şi a umanităţii. Domnul să vă binecuvânteze şi Fecioara Maria să vă ocrotească mereu”, și-a încheiat Papa mesajul adresat tinerilor ieșeni, postat pe site-ul Diecezei din Iași.