Papa Benedict recunoaște că a făcut declarații false. Știa de preoții pedofili

Sursa: dreamstime.com

Fostul Papă Benedict al XVI-lea a recunoscut totul. În timpul unei anchete privind abuzurile sexuale din Biserica Catolică Germană, acesta a făcut declarații false. Joseph Aloisius Ratzinger susține că nu a „făcut cu rea credință” declarația falsă și își cere scuze pentru această greșeală.

Joseph Aloisius Ratzinger, fostul Papă Benedict al XVI-lea, a recunoscut că a dat o declarație falsă în timpul unei anchete privind abuzurile sexuale din Biserica Catolică Germană. Potrivit secretarul său privat, "Suveranul Pontif Emerit Benedict al XVI-lea a corectat o declarație-cheie cu privire la raportul privind abuzurile de la Munchen", se arată pe portalul Vatican News.

Fostul Papă și-a modificat declarațiile anterioare, susținând că, pe vremea când era Arhiepiscop de Munchen, a participat la reuniunea Ordinariatului din 15 ianuarie 1980, informează publicația italiană La Stampa. În cadrul acestei întâlniri, a fost menționat un preot din dieceza Essen care abuzase de băieți și care venise la München pentru terapie.

Monseniorul Georg Ganswein, secretarul lui Benedict, susține că la reuniune nu s-a luat nicio decizie cu privire la acțiunile preotului. Acestuia nu i sa impus nicio misiune pastorală.

Cu privire la declarația falsă, fostu Papă susține că greșeala "nu a fost făcută cu rea credință", ci a fost "rezultatul unei erori în prelucrarea editorială a declarației sale (...) Îi pare foarte rău și își cere scuze", menționează surse de la Vatican.

Benedict al XVI-lea a fost intens criticat într-un raport independent prezentat în Germania. Acesta viza agresiunile sexuale comise asupra unor minori în Arhidioceza de Munchen și Freising, pe care fostul Papă a condus-o între 1977 și 1982.

Deși știa despre bănuielile care planau asupra a patru preoți cu privire la violențe sexuale asupra minorilor, cardinalul Joseph Ratzinger nu a luat niciun fel de decizie și nici nu i-a exclus. Aceste afirmații au fost făcute zilele trecute într-o conferință de presă susținută de autorii raportului mandatat de Biserica Catolică, citați de AFP. Evenimentele au avut loc înainta ca Benedict să devină Papă.

„Considerăm că (fostul suveran pontif - n.r.) poate fi acuzat de abatere în patru cazuri. Două dintre acestea se referă la abuzuri comise în perioada în care conducea arhiepiscopia și sancționate de stat. În ambele cazuri, autorii au rămas în activitate pastorală”, a declarat avocatul Martin Pusch.