PAOK Salonic, echipa condusă de antrenorul român Răzvan Lucescu, a încheiat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 2-2, cu AEK Atena. PAOK a revenit de la 0-2. Răzvan Lucescu a avut parte de partidă dramatică în fața rivalei sale.
PAOK, antrenată de Răzvan Lucescu, rămâne pe primul loc după meciul cu AEK Atena
Răzvan Lucescu continuă lupta pentru un nou titlu în Grecia alături de PAOK Salonic. În partida de pe terenul rivalei AEK Atena, gazdele au deschis scorul, iar în startul părții secunde au majorat avantajul prin Ambrat.
Mai exact, Mijat Gacinovic a deschis scorul pentru AEK, în minutul 30, iar Nordin Amrabat l-a majorat în minutul 49. Răzvan Lucescu a efectuat trei schimbări în minutul 59 şi faţa echipei sale s-a schimbat.
Abdul Baba Rahman a redus din diferenţă în minutul 62, din pasa lui Konstantelias, iar Magomed Ozdoev a egalat în minutul 89.
Echipa lui Răzvan Lucescu nu a cedat și în minutul 62 ghanezul Abdul Rahman Baba a redus din diferență. Formația din Salonic a insistat, iar egalarea a venit în penultimul minut de joc de la Magomed Ozdoev, care a salvat un punct cât o victorie.
Rezultatul o menține pe PAOK Salonic pe prima poziție a clasamentului cu 67 de puncte, unul mai mult decât AEK și două peste Panathinaikos. Echipa antrenorului român este calificată și în sferturile de finală ale Conference League, unde va întâlni în dublă manșă Club Brugge.
Clasamentul din Super Liga Greciei
În clasament, echipa din Salonic are 67 de puncte şi este pe primul loc, în timp ce AEK Atena se află pe locul secund, cu 66 de puncte. Lupta la titlu este strânsă în Grecia, Panathianikos, echipa de pe locul trei, având 65 de puncte, iar Olympiacos Pireu se află pe patru, cu 63 de puncte.
- PAOK Salonic – 67 puncte
- AEK Atena – 66 p
- Panathinaikos – 65 p
- Olympiakos – 63 p
- Aris – 48 p
- Lamia – 34 p, potrivit orangesport.ro.