Furnizorii de energie, nemulțumiți de concurența prosumatorilor
- Mădălina Sfrijan
- 4 decembrie 2023, 23:31
Furnizorii de energie îi cer șefului statului să nu promulge legea prosumatorilor, nemulțumiți de faptul că unii cetățeni își montează multe panouri electrice și apoi vând energia produsă.
Furnizorii de energie din România sunt nemulțumiți de concurența pe care le-o fac cei care își montează panouri solare, și care pot vinde energia produsă. Furnizorii îi solicită președintelui României să nu promulge legea prosumatorilor .
Nemulțumiți de concurența cetățenilor care își montează panouri solare
Pe piața de consum se vorbește tot mai mult despre prosumatorii care vând energie.
Parlamentul a votat o lege care îi favorizează pe cetățenii care aleg să își monteze panouri solare, alegând ulterior să vândă energia produsă. Astfel, de avantajele pe care le primesc utilizatorii beneficiază toți. Dar furnizorii de energie sunt nemulțumiți că au concurență și îi numesc pe acești prosumatori „speculatori”.
„Pentru speculatori, este un basm. Cer bani să-și pună panouri, apoi își pun de cinci ori necesarul și așteaptă să facă bani doar uitându-se la soare. Deja își fac calcule că în doi ani își amortizează investiția”, spun furnizorii de energie.
Furnizorii susțin că se încalcă legislația europeană
Legea a ajuns la promulgare la președintele Klaus Iohannis. Reprezentanții Asociației Furnizorilor de Energie din România îi cer Președintelui României să întoarcă legea în Parlament. În acest sens sens, AFEER a transmis o scrisoare deschisă către șeful statului.
Aceștia susțin că legea încalcă directivele europene. Furnizorii de energie din România fac referire la Regulamentul european 943/2019 privind piața internă de energie.
Noua lege locală presupune ca cei care au panouri solare cu putere de până la 900 kW să beneficieze de scutiri. Pe de altă parte, legislația europeană prevede ca prosumatorii care produc până la 400 kW pot beneficia de aceste avantaje.
Montarea de panouri solare, nouă afacere profitabilă
Furnizorii de energie susțin că instalațiile de peste 900 kW produc mai mult decât ar fi necesar pentru o locuință. Și că pentru o casă ar fi necesară doar o instalație între 3 și 15 kW. Furnizorii sunt nemulțumiți că acești cetățeni, pe lângă că nu mai cumpără de la ei, prin investițiile mai mari pe care le fac pot să producă mai mult decât au nevoie și să vândă energie.
În plus, furnizorii de energie susțin și că s-ar încălca principiul bicameralismului, întrucât legea a trecut de Senat într-o formă, și de Camera Deputaților într-alta.