Românii care își pun prea multe panouri fotovoltaice pot fi amendați

Panouri fotovoltaice. Sursa: Arhiva EVZ

Aproape 100.000 de români își produc energie cu ajutorul panourilor fotovoltaice, iar rețeaua de electricitate națională, veche de 60 de ani, nu-i poate susține.

Panouri fotovoltaice doar pentru consum personal. Pentru a gestiona situația, autoritățile vor să-i sancționeze pe românii care își instalează panouri fotovoltaice pentru profit, și nu pentru consumul propriu, potrivit digi24.ro.

Limită pentru panouri fotovoltaice

Românii care și-au instalat panouri fotovoltaice au ajuns să producă peste 1.200 de MW cu ajutorul soarelui. Adică aproape cât două reactoare de la Cernavodă.

Unii dintre românii care produc energie verde au început să vândă surplusul de energie în rețea.

„Acest comportament incorect ar trebui sancționat într-un fel. Nu poți avea o capacitate de zece ori, de douăzeci de ori, de treizeci de ori mai mare decât cea necesară pentru autoconsum. Pentru că înseamnă că beneficiezi de anumite facilități pe care nu ar trebui să le ai”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Argumentele autorităţilor

Energia verde pune presiune pe rețeaua națională de electricitate. Rețeaua de electricitate națională, veche de 60 de ani, nu-i poate susține pe producătorii cu panouri fotovoltaice.

„În prezent, nu există o limită a prosumatorilor. Practic, poți fi prosumator și la 3 MW. Bine, nu mai ai aceleași beneficii ca unul la 400 de KW. Şi există și problema dezechilibrelor. Dezechilibrele au început să aibă valori foarte mari din punct de vedere a cantității. Dar și ca valoare”, spune Viorel Alicuș de la ANRE, scrie sursa citată.

Casa Verde Fotovoltaice. Sursa foto. EVZ

Ministrul Mediului anunță reluarea sesiunii 2023 pentru programul Casa Verde cu panouri fotovoltaice

Fondurile pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 vor fi deblocate de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Conform declarației de săptămâna trecută a ministrului Mediului, Mircea Fechet. Potrivit ministrului Mircea Fechet, firma care a dat în judecată AFM a promis că va renunţa la proces dacă va fi validată ca instalator autorizat de panouro fotovoltaice.

„Sunt 90.000 de beneficiari, 90.000 de familii care aşteaptă Programul „Casa Verde Fotovoltaice”, astăzi blocat de decizia unei instanţe de judecată. Respectiv Curtea de Apel Oradea, care a suspendat acest program în urmă cu câteva săptămâni. Vreau să anunţ faptul că am ajuns la o înţelegere între părţi, în sensul în care miercuri, în această săptămână, la ora 10.00, vom deschide o nouă sesiune prin care vom valida potenţialii instalatori.

Bineînţeles că se pot înscrie şi instalatori care nu au încercat să se înscrie prima dată. La fel cum se pot înscrie şi instalatori de panouri fotovoltaice care au fost respinşi, aşa cum este cazul acestei societăţi comerciale”, a declarat luni, Mircea Fechet.