PANICĂ pe şosea. Focuri de armă în Dâmboviţa. Poliţiştii sunt în alertă
- Lucian Ionescu
- 5 ianuarie 2019, 23:26
În urma unui incident care a avut loc sâmbătă seară, la ieşire din Târgovişte spre localitatea Râncaciov, poliţiştii dâmboviţeni sunt în stare de alertă. Poliţiştii dâmboviţeni au demarat o amplă acţiune de căutare a unui şofer care nu a oprit la semnalele executate de aceştia.
Potrivit legilor în vigoare, poliţiştii au tras 5 focuri de armă, potrivit agerpres.ro
''Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Târgovişte au urmărit în trafic conducătorul unui autoturism care nu a oprit la semnalul executat de aceştia. Pentru oprirea autovehiculului, poliţiştii au folosit armamentul din dotare, au executat 5 focuri de armă asupra maşinii, dintre care 3 au lovit auto. Nu au rezultat victime. Autorul a fost identificat şi este cercetat pentru conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere'', a precizat IPJ Dâmboviţa.
Conform sursei citate, două focuri au fost executate de avertisment, în plan vertical, iar celelalte spre maşină. Urmărirea a avut loc din Târgovişte spre Râncaciov. La un moment dat şoferul a oprit maşina, dar a fugit şi este căutat acum de poliţişti.
''Poliţiştii pot să facă uz de armă asupra conducătorilor care nu opresc la semnal şi despre care există indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune sau este iminentă săvârşirea uneia. De obicei, o persoană care are o urgenţă opreşte şi spune ce urgenţă are. Poliţiştilor li s-a părut în neregulă că şoferul nu a oprit. Urmărirea a început din Târgovişte şi s-a terminat în Râncaciov. Şoferul a oprit, probabil s-a speriat şi a fugit. Este identificat şi este căutat. Nu are permis de conducere'', a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, Ana Maria Liţă.
Din primele date, şoferul era singur în maşină.