Speriați de epidemie, chinezii s-au resemnat ori chiar acceptă cu bucurie un sistem diabolic de supraveghere care întrece cele mai sinistre distopii SF.
Când un bărbat din Hangzhou s-a întors acasă dintr-o călătorie de afaceri, a fost contactat de poliție. Mașina lui fusese depistată după numărul de înmatriculare în orașul învecinat, Wenzhou, care, deși se află departe de epicentrul epidemiei, înregistrase mai multe cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus.
Poliția i-a cerut bărbatului să stea în casă timp de două săptămâni.
După 12 zile, omul a început să se plictisească și a ieșit din casă. De data aceasta, a fost sunat nu de poliție, ci de șeful lui. Fusese reperat în apropierea unui lac, la vest de Hangzhou, de o cameră dotată cu tehnologie de recunoaștere facială, iar autoritățile au alertat compania la care lucra, ca avertisment.
„Am fost puțin șocat de capacitatea și eficacitatea rețelei de supraveghere în masă. Practic, ei pot să ne depisteze mișcările cu ajutorul Inteligenței Artificiale și al megadatelor, în price moment și în orice loc”, a declarat bărbatul pentru Reuters, cerând să nu i se dea numele, de teama repercusiunilor.
China deține cel mai sofisticat sistem de supraveghere electronică – acest lucru era deja cunoscut. Însă epidemia de coronavirus a oferit autorităților pretextul perfect de a renunța la orice menajamente și a expune la lumina zilei toată monstruozitatea acestei rețele „Big Brother”.
Companiile de Inteligență Artificială și care produc camere de supraveghere inteligente se laudă că sistemele lor pot scana străzile în căutarea persoanelor care prezintă fie și o febră mică, le pot recunoaște fețele, chiar dacă sunt acoperite de măști sanitare și să le raporteze autorităților.
Dacă un pacient cu coronavirus se urcă într-un tren, sistemul așa-numit al „Identității Reale” aparținând căilor ferate poate oferi o listă cu persoanele așezate în apropierea omului, scrie Reuters.
Aplicații pentru telefoanele mobile le pot spune utilizatorilor dacă s-au aflat într-un avion sau un tren cu o persoană cunoscută ca fiind purtătoare de coronavirus, iar hărțile le pot arăta amplasamentele clădirilor unde locuiesc pacienți infectați.
În ciuda unei oarecare agitații pe rețelele sociale, chinezii par să se fi resemnat cu noile intruziuni ale autorităților sau chiar să fie de acord cu ele, ca un mijloc de a lupta cu urgența medicală.
„În actualele circumstanțe, oamenii sunt înclinați să considere acest lucru care rezonabil, deși nu sunt informați în mod specific despre acest subiect”, spune Carolyne Bigg, asociată la cabinetul de avocatură DLA Piper din Hong Kong, citată de Reuters.
De multă vreme, companiile de telecomunicații urmăresc discret mișcările utilizatorilor. China Mobile și-a promovat fățiș acest serviciu săptămâna trecută, trimițând un SMS locuitorilor Beijingului pentru a-i înștiința că pot verifica pe unde au mers în ultimele 30 de zile.
Compania nu a dat nici o explicație pentru ce utilizatorii ar putea avea nevoie de această informație, dar ea s-ar putea dovedi folositoare dacă ar fi întrebați de autorități.
„În era megadatelor și a internetului, mișcarea unei persoane poate fi urmărită cu acuratețe. Așa că ne află într-o situație diferită de cea din timpul epidemiei de SARS din 2003”, a declarat epidemiologul Li Lanjuan săptămâna trecută într-un interviu pentru televiziunea de stat CCTV.
„Dispunând de asemenea noi tehnologii, ar trebui să le folosim la toată capacitatea lor pentru a descoperi și a ține sub control sursa infecției.”
Ministrul chinez al Industriilor a trimis o notă companiilor de Inteligență Artificială și institutelor de cercetare, săptămâna aceasta, cerându-le ajutorul în lupta pentru eradicarea epidemiei.
Companiile s-au grăbit să răspundă cu un val de anunțuri în care lăudau calitățile tehnologiilor lor.
Compania de recunoaștere facială Megvii a declarat marți că a dezvoltat un nou mod de reperare și identificare a persoanelor atinse de febră, cu sprijinul ministerelor Industriilor și Științei.
Noul „Sistem de Inteligență Artificială pentru măsurarea temperaturii”, care detectează temperatura cu camere termale și folosește date corporale și faciale pentru a identifica indivizii, se află deja în faza testelor finale.
SenseTime, o altă importantă companie de Inteligență Artificială, afirmă că a realizat un sistem care să fie utilizat la intrarea în clădiri, care îi poate identifica persoanele ce poartă măști, depășind astfel o slăbiciune mai veche a acestei tehnologii.
Compania de camere de supraveghere Zhejiang Dahua afirmă că, folosind camerele cu infraroșu, poate detecta febrau cu o precizie de 0,3 grade Celsius.
Într-un interviu acordat agenției de știri de stat Xinhua, Zhu Jiansheng, de la China Academy of Railway Sciences, a explicat în ce mod tehnologia poate ajuta autoritățile să găsească persoanele care au putut intra în contact, în tren, cu un caz suspectat sau confirmat de coronavirus.
„Vom recupera informații relevante despre pasager, inclusiv numărul trenului, numărul vagonului și informații despre persoanele care s-au aflat în vecinătatea acelui pasager, trei rânduri de locuri în fața și în spatele său”, a spus Zhu.
„Vor extrage informațiile și apoi le vom furniza departamentelor competente pentru prevenirea epidemiei.”