Valul patru al pandemiei nu este foarte diferit de niciunul dintre cele anterioare, iar OMS transmite, prin vocea directorului general, un mesaj pentru toți liderii statelor lumii.
Valul patru al pandemiei este mai aproape decât s-a crezut inițial. Întreaga omenire este pusă în fața unui stadiu incipient al unui nou val de infecții și decese, deși au trecut 19 luni de la înregistrarea primelor cazuri de SARS-COV-2. Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a criticat atitudinea liderilor de stat și spune că lumea eșuează în fața acestei provocări reprezentate de pandemia de COVID-19.
Omenirea eșuează în fața pandemiei
Tedros a subliniat că, la nivel global, distribuirea vaccinurilor anti-coronavirus a eșuat. La fel s-a întâmplat și în cazul testelor, dar și tratamentelor, a mai spus directorul OMS în cadrul întâlnirii sale cu membrii Comitetului Olimpic din Tokyo.
Statele care au suficiente resurse conforme pentru a lupta în această perioadă se deschis, a spus Tedros, făcând referire la vaccinurileanti-COVID-19. Pe de altă parte, altele se închid ca urmare a încercării de a stopa răspândirea virusului.
Cu cât pandemia de va prelungi, iar omenirea nu va lua măsurile adecvate pentru a lupta împotriva sa, tulburările socioeconomice vor fi de amploare. „Pandemia este un test și lumea eșuează”, s-a exprimat directorul OMS.
Când se va termina pandemia de COVID-19
Amenințarea globală a pandemiei se va menține până când toate țările vor avea un control asupra bolii, a mai transmis Tedros. „Pandemia se va termina atunci când lumea va alege să îi pună capăt. Este în mâinile noastre. Avem toate instrumentele de care avem nevoie: putem preveni această boală, o putem testa și o putem trata”, s-a exprimat reprezentantul OMS.
Directorul general a solicitat autoritățile să-și dea silința să vaccineze cel puțin 70% din populația statelor pe care le reprezintă, până la mijlocul anului 2022.
Care este situația în România. Pericolul se întrevede la orizont
„Nu putem avea o dată exactă la care valul patru va apărea sau va atinge apogeul, dar luându-ne după ceea ce s-a întâmplat în celelalte ţări – de exemplu în Marea Britanie acum avem aproximativ 45.000 de noi infectări pe zi -, având în vedere că şi incidenţa infecţiilor cu tulpina Delta este în creştere la noi în ţară, da, estimăm că vom avea o creştere a ratei de infectare şi la noi în ţară”, a spus demnitarul la Parlament, după participarea la şedinţa coaliţiei. Ministrul Sănătății a reiterat mesajul despre importanţa unei acoperiri vaccinale suficiente.
„Dacă avem o acoperire vaccinală suficientă, chiar dacă avem foarte multe cazuri de infectare nouă, aceşti pacienţi nu vor fi cu forme severe şi nu vor muri de infecţie. (…) Referirea pe care am făcut-o la Marea Britanie este vaccinarea a 80% din populaţia adultă. Este doar o comparaţie. O acoperire suficientă înseamnă acea rată de vaccinare care ne permite să avem foarte puţine infecţii şi foarte puţine decese”, a explicat ministrul Sănătăţii.