Toată viaţa este un compromis şi, pentru că se spune că "numai boii sunt consecvenţi", un compromis atrage după sine un altul, iar a şti să faci concesii devine o adevărată artă.

De mici facem compromisuri cu părinţii. Aceştia ne ”şantajează” încă de când mergem la grădiniţă: ”Dacă faci...îţi dau....”, ”Dacă mergi la serbare...”, ”Dacă iei nota...”. Şi tot aşa, oamenii învaţă şantajul şi compromisul de la vârste fragede. Pentru că, prin definiţie, compromisul este o ”înţelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie” (cf. DEX, 2004), se poate deduce că este vorba despre o formă de şantaj acceptată de ambele părţi implicate.

Ţine de fiecare individ cât de departe merge cu compromisurile, care sunt motivele acestora şi dacă ele sunt justificate.

Oamenii fac compromisuri pentru a-şi păstra serviciul sau pentru o promovare, neglijându-şi familia, prietenii şi chiar uitând de sine. Modelul lui Faust sau al lui Ghiţă din ”Moara cu noroc” a lui Slavici, care şi-a ”vândut” familia şi sufletul în speranţa unui trai mai bun, poate fi întâlnit azi pretutindeni.

Întrebaţi unde sunt dispuşi să facă cele mai multe compromisuri, oamenii spun că familia este cea pentru care ar accepta aproape orice fel de concesie. Dorinţa de menţinere a armoniei în cuplu, comoditatea sau obişnuinţa sunt numai câteva dintre motivele cedărilor în cuplu.

Psihologii pun predispoziţia pentru compromisuri pe seama fricii. Frica de gura lumii – la unii indivizi, nevoia unei imagini foarte bune în societate este mai acută decât plăcerea de a fi ei înşişi. Frica de a nu fi respinşi – dacă gândesc şi acţionează după propria gândire şi simţire, riscă să fie respinşi de cei din jur. Şi, mai presus de toate, frica de singurătate.

Tinerii acţionează după principiul ”Binele meu înaintea altora”

Tot mai mulţi tineri declară că nu sunt dispuşi la compromisuri. Deşi recunoaşte că face concesii, generaţia tânără nu ar ”muri de foame să facă un compromis financiar”, iar într-o relaţie nici nu poate fi vorba despre aşa ceva. Singurele cedări făcute cu uşurinţă sunt cele legate de serviciu. Astfel, un tânăr ar renunţa la timpul liber dacă motivaţiile ar fi suficient de puternice (remuneraţii suplimentare, zile de concediu mai multe, o imagine bună în ochii şefului, etc.).

În ceea ce priveşte relaţia cu persoana iubită, sunt foarte puţini cei care declară că ar face compromisuri în cazul în care au fost înşelaţi. ”În dragoste nu se fac compromisuri. În dragoste e totul sau nimic!” este convingerea multor tineri.

Nimeni nu face compromisuri de bună voie, iar părţile implicate sesizează întotdeauna că celălalt posedă ceva care poate fi oferit la schimb.

Ajunşi într-o fază a vieţii în care se confruntă cu schimbări radicale, oamenii tind să spună: ”Gata cu compromisurile!”. La scurt timp îşi dau seama că fără acestea nu se poate. Concesiile sunt indicate şi chiar esenţiale pentru o viaţă liniştită.

Tu ce părere ai despre compromisuri?