Adus în Europa cu mai bine de cinci secole în urmă de conchistadorii spanioli, cartoful, Solanum tuberosum după eticheta aplicată de cercetători, este cultivat în țara noastră de mai puțin de o sută cincizeci de ani. Cu toate acestea, odată descoperită valoarea lui nutrițională, cartoful a fost cinstit cum se cuvine de români. Institutele de cercetare i-au acordat o atenție deosebită, în încercarea de a obține soiuri care să se preteze condițiilor climatice și pedologice din arealul carpatic.

Și chiar au reușit, rezultatele eforturilor cercetătorilor români indicând ca bazine de cultură propice cartofului zonele Sucevei și ale Brașovului. Ce s-a întâmplat între timp cu toată această zestre științifică?

Semințele străine la putere

Ne elucidează Constantin Vânătoru, doctor în horticultură și cercetător în domeniul legumelor de treizeci și cinci de ani: „În ciuda faptului că aveam centre de cercetare dedicate, pământuri și climă potrivite, cartoful a fost lăsat de izbeliște în România”.

Cum așa?

„Chiar așa!” – a apreciat, în exclusivitate pentru evz.ro, Constantin Vânătoru, coordonatorul Laboratorului de Genetică și Ameliorare din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Legumicolă Buzău.

”Pare uluitor, dar este adevărat. După zeci de ani de muncă în domeniul cercetării – cu rezultate excepționale -, am ajuns astăzi să importăm masiv cartof, sămânță de cartof mai ales. Tot ce vedeți acum în piață este într-o foarte mică măsură soi românesc. «Pâinea săracului», al treilea aliment al Europei, după porumb și grâu, a ajuns să fie adus pe aceste meleaguri de prin Egipt, Belgia, Olanda…”

Am pierdut sute de soiuri românești!

De ce?

„Pentru că nu avem o strategie coerentă nici în această direcție. Din păcate, România nu mai are un plan strategic pentru producerea de semințe în general. N-are nici măcar o bancă de gene serioasă. S-au pierdut creații în legumicultură, pomicultură, viticultură, zootehnie, pentru că nu suntem în stare să ne protejăm intelectual, să ne protejăm descoperirile, invențiile. Asta în tot ce ține de genetică”, a răbufnit Constantin Vânătoru, director (doar pe hârtie) al Băncii de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale din Buzău.

După câteva secunde, timp în care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la tărăgănarea procedurilor care să permită concretizarea proiectului băncii de semințe, cercetătorul a reluat: „E foarte gravă această lipsă de protecție intelectuală. De exemplu, în cazul produselor vegetale, ai pierdut sămânța, ai pierdut soiul! Așa cum s-a întâmplat în ultimii treizeci de ani, perioadă în care am rămas fără sute de soiuri de creație românească, făcute pentru condițiile noastre climatice și pedologice”.

Nu suntem capabili să ne protejăm intelectual

„Statul a investit la un moment dat, a plătit oameni în cercetare, dar acum pierde tot. Totul e lăsat în paragină! Orice specie iei, constați că sunt pierdute foarte multe soiuri românești. În dreptul legumelor, de pildă, pot enumera sute”, a continuat Constantin Vânătoru.

Ce-i de făcut în continuare?

„O spun și o repet, n-am să obosesc niciodată. O bancă de gene ancorată în realitatea tehnologică a secolului al XXI-lea conferă siguranță alimentară și securitate alimentară unei națiuni. O bancă de semințe ar fi embrionul care ar dezvolta pe orizontală și pe verticală economia României. Dar e greu să mergi înainte când un proiect de anvergură națională este blocat fără prea multe explicații de luni bune”, a concluzionat Constantin Vânătoru.

Trimiterea la jocurile politice (și academice) care tergiversează demararea proiectului băncii de semințe de la Buzău este evidentă. Îl aude însă cineva cu capul pe umeri pe Constantin Vânătoru?