Pâine, doar din grâu românesc

Pâine, doar din grâu românesc

Cultura de grâu a scăpat de pericolul secetei. Deşi suprafaţa cultivată a crescut cu peste 100 de mii de hectare, agricutorii români vor obţine mai puţin grâu anul acesta.

Ittu Gheorghe, reprezentantul Institutului de Cercetare Agricolă, Fundulea, a declarat însă pentru evz.ro că producţia va asigura necesarul intern, astfel încât nu va fi nevoie să apelăm la importul de cereale. Dacă în 2008, unul dintre cei mai buni ani agricoli ai România, producţia a depăşit 7,5 milioane de tone, pentru acest an producţia nu va depăşi 4,5 milioane de tone, estimează Ittu Gheorghe. Producţie mai bună decât în 2007 “Va fi un an mai bun decât 2007, în care cererea internă va fi asigurată “, a precizat acesta.

Acesta spune că producţia este una normală, în ciuda faptului că seceta din luna mai a afectat culturile din Sudul Ţării, printre cele mai afectate judeţe fiind Doljul, Teleorman, dar şi Dobrogea şi Câmpia de Vest.

Cu toate acestea, calitatea grâului va fi una scăzută, cercetătorul spunând că, culturile care au fost semănate în septembrie sunt afectate de “îngălbenire şi împiticire”, din cauza secetei din toamnă.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, faţă anul acesta recoltatul va începe mai devreme cu zece zile faţă de un an agricol obişnuit.

“Săptămâna viitoare va începe deja recoltarea în Dolj. Decajalul este de zece zile, pentru că grâul începea să se culeagă la începutul lui iulie“, a mai spus reprezentantul Institutului de Cercetare.

Porumbul şi floarea-soarelui, încă în pericol

Dacă grâul a trecut pericolul secetei, nu acelaşi lucru se poate spune despre culturile de porumb şi floarea-soarelui.

Ittu Gheorghe spune că în acest moment, starea celor două culturi este foarte bună, însă este nevoie, în continuare, de precipitaţii pentru ca producţia să fie asigurată.

“ În zonele unde a plouat, porumbul arată bine, iar floarea-soarelui a început să înflorească deja, însă există, în continuare riscul ca aceste culturi să fie compromise de secetă “, susţine cercetătorul.

Sprijin pentru agricultori Subvenţiile de care au beneficiat în acest acest an agricultorii care au cultivat grâu au fost:

• 39,0 lei/ha, respectiv subvenţionarea cu 1 leu/litru de motorină utilizată pentru lucrările mecanice de înfiinţare a culturilor agricole de primăvară, respectiv pentru toamna anului 2008, pentru cantitatea de 39 litri/ha.

•  31,20 lei/ha, respectiv subvenţionarea cu un 0,65 lei/litru a 48 litri de motorină/ha cu acciză redusă achiziţionată în perioada august-decembrie 2008, în vederea executării lucrărilor agricole mecanizate.

200 lei/ha, schemă ajutor de minimis pentru suprafeţe de minim 1 ha şi maxim 120 ha inclusiv, pe exploataţie pentru înfiinţarea culturilor de toamnă

30% contribuţii din fonduri publice acordate producătorilor agricoli conform Legii de credit agricol pentru producţie

Scheme de plăţi  pe suprafaţă  din Fonduri Europene  aferente anului 2008 , platite în 2009, de 60,75 euro/ha plata unica pe suprafaţă( SAPS) şi 46,71 euro/ha, plăţi naţionale directe complementare (PNDC).