Pagina reunificării Ciprului s-a închis, susţine ministrul turc de externe

Cipru. Sursa foto: Dreamstime.com

„Pagina reunificării Ciprului s-a închis”, iar în prezent nu există un proces de negociere - este poziţia exprimată de ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, într-un interviu acordat cotidianului grecesc Ta Nea, cu puțin timp înaintea vizitei sale în Grecia și de întâlnirea cu ministrul grec de externe, Georgios Gerapetritis.

Reunificarea Ciprului, discuție închisă

„Va trebui să se înțeleagă acum că pagina „reunificării” insulei Cipru s-a închis”, a declarat Fidan, susținând însă că „direcția spre o soluție este cu siguranță posibilă”, prin diferite modalități de rezolvare.

„În prezent nu există un proces de negociere, deoarece există dezacorduri profunde cu privire la ceea ce ar trebui să fie negociat”. „Ba chiar a fost constatat de către ONU că nu există un punct comun între părți. Întâlnirea informală în format amplu care va avea loc în perioada următoare va oferi doar un schimb de opinii cu privire la ceea ce se poate face pe viitor”, a spus ministrul turc de externe.

„Există două popoare distincte și două state distincte pe insulă. Ele pot trăi unul lângă altul în cooperare, ca vecini. Cum vor realiza acest lucru este ceva ce va fi decis de cele două popoare împreună. Este nevoie de un suflu nou pe insulă care să facă posibile bogăția, securitatea, libertatea, pacea și suveranitatea atât pentru ciprioții greci, cât și pentru ciprioții turci”, a mai spus Fidan.

Dialog pe tema Ciprului

Vorbind mai pe larg despre relațiile greco-turce, Fidan s-a referit la existenţa unui „moment pozitiv”, care, a spus el, se datorează „determinarii liderilor din cele două țări”. „Dezvoltăm cooperarea în multe domenii pe baza încrederii reciproce. Ne îmbunătățim relațiile comerciale. Întărim în continuare prietenia existentă între popoarele noastre”, a menționat ministrul turc de externe.

„În ceea ce-i privește pe cei care ne critică în țările noastre, ar trebui să le explicăm mai bine că interesele naționale atât ale Turciei, cât și ale Greciei pot fi asigurate doar prin prietenie și cooperare”, a adăugat el.

Totodată, el a vorbit despre existența unui dialog sincer cu omologul său grec, Georgios Gerapetritis, „pentru a reduce eventualele tensiuni, precum și pentru a promova relațiile dintre noi”. Fidan a subliniat şi importanța cooperării dintre cele două țări în problema imigrației.

„Desigur, există probleme importante asupra cărora nu suntem de acord, dar continuăm să vedem beneficiile menținerii canalelor de comunicare deschise de ambele părți”, a precizat el.

Problema Ciprului, dispută între Grecia și Turcia

Întrebat despre problema parcului maritim din sudul Mării Egee, Hakan Fidan a afirmat că Turcia este deschisă cooperării cu Grecia în problemele parcurilor de mediu, subliniind însă că „suntem împotriva exploatării valorilor universale precum mediul pentru scopuri politice”.

„Nu este corect ca cineva să se comporte ca și cum nu am exista de cealaltă parte a Mării Egee. Pentru că mediul care trebuie protejat ne afectează și pe noi”, a spus el, subliniind că Turcia are anumite sensibilități în această problemă.

În ceea ce privește mersul dialogului bilateral și al divergenţelor rămase în suspensie, ministrul de externe al Turciei a remarcat că, dacă actualul dialog greco-turc nu conduce la soluții cuprinzătoare, atunci „vom recurge la jurisdicția internațională cu o abordare de ansamblu”, scrie PhileNews.

UE recunoaşte doar Republica Cipru ca subiect al dreptului internaţional, a declarat Borrell

Uniunea Europeană respinge încercările repetate ale Organizației Statelor Turcice de a legitima entitatea separatistă turco-cipriotă, autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord („TRNC”), nerecunoscută la nivel internațional, prin acordarea statutului de observator în cadrul Organizației Statelor Turcice, inclusiv la reuniunea de miercuri 6 noiembrie, de la Bişkek (Kârgâzstan), precizează într-o declaraţie scrisă înaltul reprezentant al UE, Josep Borrell.

După cum subliniază el, aceste eforturi sunt regretabile și vin în contradicţie cu susţinerea puternică maniferstată de mai mulţi membri ai Organizației față de principiul integrității teritoriale consacrat în Carta Națiunilor Unite.

UE reiterează că recunoaște doar Republica Cipru ca subiect de drept internațional, în conformitate cu deciziile aferente ale Consiliului de Securitate al ONU, conchide Josep Borrell, citat de PhileNews.

(Traducerea: Carolina Ciulu, RADOR RADIO ROMÂNIA)