PACT solicită PSD RETRAGEREA SPRIJINULUI POLITIC pentru parlamentarul Cătălin Rădulescu

PACT solicită PSD RETRAGEREA SPRIJINULUI POLITIC pentru parlamentarul Cătălin Rădulescu

Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) solicită forurilor de conducere ale Partidului Social Democrat retragerea sprijinului politic pentru parlamentarul Cătălin Rădulescu şi face referire la recentele declaraţii pe care acesta din urmă le-a făcut în presă.

"Într-un interviu acordat luni, acesta a făcut mai multe declaraţii de neacceptat pentru un membru al Parlamentului. Cătălin Rădulescu a susţinut că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri de apă şi a negat din nou legitimitatea protestelor, invocând 'manipulări' şi influenţe fanteziste ale 'multinaţionalelor'", arată un comunicat al PACT, transmis marţi AGERPRES.

Totodată, acesta a menţionat în interviu că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi că e pregătit să o folosească din nou, precizează reprezentanţii PACT.

Parlamentarul a declarat şi că indemnizaţia sa de revoluţionar este "una de doi bani, de mizerie", dar că nu renunţă la ea pentru că este dreptul lui. Rădulescu a spus şi despre indemnizaţia de parlamentar că este "de mizerie": "Pentru cei 5.000 de lei de mizerie fac suficientă treabă în ţara asta", adaugă reprezentanţii PACT.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Este o nouă declaraţie revoltătoare care denotă o lipsă crasă de respect pentru cetăţenii români (din banii cărora este plătit domnul Rădulescu), în condiţiile în care aproape jumătate din aceştia trăiesc cu salariul minim pe economie", apreciază formaţiunea, în comunicatul citat.

PACT consideră că "afirmaţiile domnului Rădulescu referitoare la Revoluţie sunt o insultă la adresa miilor de români care şi-au dat viaţa pentru libertate în decembrie 1989, care trăiesc din indemnizaţiile date de stat şi care aşteaptă dreptatea în instanţă".

"De asemenea, în calitatea sa de deputat, domnul Rădulescu putea să rezolve aceste inechităţi, prin simpla propunere a unui proiect legislativ", adaugă PACT.

"Îi amintim domnului Rădulescu că reprezentanţi de seamă ai PSD, în prezent trimişi în judecată pentru crime contra umanităţii, nu sunt străini de folosirea violenţei de stat pentru rezolvarea nemulţumirilor din stradă. În acest sens, le solicităm liderilor PSD să dea dovadă de responsabilitate şi să ia măsuri ferme împotriva unui astfel de comportament, care aparţine unei perioade tulburi din istoria recentă a României", mai menţionează acelaşi comunicat, potrivit Agerpres.

PACT consideră că "aceste declaraţii extrem de grave nu pot fi tolerate şi solicită PSD retragerea sprijinului politic al acestuia".

"Este de neconceput ca un ales al poporului să-şi ameninţe proprii cetăţeni cu mitraliera, doar pentru că au o altă opinie decât el. Orice altă măsură ar face ca PSD să devină complice al comportamentului revoltător şi anti-democratic al acestuia", precizează Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor.