Pacienţii, încurajaţi să-şi ceară drepturile

Pacienţii, încurajaţi să-şi ceară drepturile

Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie a montat căsuţe poştale în care bolnavii pot să depună reclamaţii.

Din dorinţa de a crea o transparenţă totală în unitatea spitalicească, conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie din Oradea a dispus montarea unor căsuţe poştale în care ziariştii acreditaţi să primească părerile pacienţilor despre modul în care sunt îngrijiţi. „Nu te mulţumi cu puţin. Cere-ţi drepturile!“ este îndemnul pe care Dacian Foncea, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie din Oradea, îl adresează tuturor pacienţilor care se tratează în această instituţie.

„Aşa am simţit eu. Pacientul trebuie să înţeleagă că spitalul este al lui. Trebuie să ştie că are drepturi pe care şi le poate exercita într-un spital. Ca să ajungă aici, singura lui obligaţie este de a-şi plăti contribuţia către CAS. Mai departe, personalul nu-i face nicio favoare. Este plătit să-şi facă treaba cu profesionalism“, explică Foncea. Anchete paralele

Campania se va desfăşura între 1 februarie şi 31 martie 2008. În această perioadă, pe lângă scrisorile pe care aleg să le adreseze uneia dintre cele şase instituţii de presă care au dorit şi primit câte o căsuţă poştală în spital, pacienţii pot să completeze un formular menit să scoată la iveală promptitudinea, eficienţa şi profesionalismul personalului medical. Fiecare ziarist acreditat va primi la inaugurarea de astăzi cheia de la căsuţa lui poştală.

„Vom stabili de comun acord o zi din săptămână când, împreună cu doamna secretară, ziaristul va parcurge chestionarele din căsuţa lui poştală. Va primi o copie xerox după cele cărora consideră că trebuie să le acorde atenţie şi va putea începe ancheta, dacă este vorba despre un fapt negativ, în paralel cu conducerea spitalului“, asigură Dacian Foncea. Singura condiţie impusă de conducere pentru a lua în seamă sesizările este ca acestea să fie semnate.

Ideea poate fi generalizată

Modalitatea inedită de a crea transparenţă s-a lovit de reticenţa cadrelor medicale. „Dacă e vorba strict de chestionare, este bine. Însă nu mi se pare normal să fim traşi la răspundere pentru toate inepţiile pe care le pot debita unii pacienţi“, spune Maria Şandor, asistenta şefă a secţiei III.

„Am făcut practică în mai multe spitale din Oradea, dar niciunul nu se compară cu acesta. Este curat şi bolnavii sunt bine îngrijiţi“, spune Esbeta Ispan, în vârstă de 22 de ani, de două luni asistentă aici. Năstruşnica idee a fost îmbrăţişată de prefectul de Bihor, Mircea Ghitea, care a ordonat tuturor spitalelor din judeţ să preia exemplul managerului Foncea. Mai mult, există şanse ca ineditul sistem să fie implementat chiar şi la nivel naţional.

„În prima săptămână din februarie, intenţionez să-i prezint ideea ministrului Eugen Nicolăescu, iar noi ne angajăm să acoperim cheltuielile de achiziţionare a căsuţelor poştale“, a declarat „Evenimentului zilei“ Victor Alistar, reprezentantul în România al fundaţiei Transparency International. INIŢIATIVE

„Exemplu de civilizaţie“

Spitalul de Pneumoftiziologie din Oradea este singurul din judeţ unde fiecare pacient primeşte o franzelă mică, feliată, pe zi. Porţiile de mâncare se servesc în caserole de unică folosinţă, cu tacâmuri de unică folosinţă. În plus, de la 1 februarie, oricine se internează aici va primi câte o pijama nouă, un halat, papuci de casă, un prosop de faţă, o periuţă şi o pastă de dinţi. „Nu consider că este un lucru mare. Cred că este pur şi simplu un exemplu de civilizaţie“, spune directorul Foncea.

Ne puteți urmări și pe Google News