Păcăleala din legea de plafonare a tarifelor RCA. Transportatorii avertizează că prețul asigurărilor va crește

camioane Sursa foto: EVZ

Reprezentanții organizațiilor de transportatori nu sunt de acord cu plafonarea prețurilor RCA la nivelul de anul trecut. În opinia acestora, prevederile din actul normativ propus de Ministerul Finanțelor au drept consecință stabilirea unor valori mai mari decât cele prevăzute în tarifele de referință. Ministerul Finanțelor a propus un proiect de hotărâre pentru înghețarea tarifelor RCA la nivelul celor practicate în martie 2022.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) nu este de acord cu plafonarea prețurilor la polițele RCA la nivelul lunii martie 2022. Reprezentanții transportatorilor solicită respingerea proiectului propus de Ministerul Finanțelor, apreciind că valoarea propusă este mai mare decât tarifele de referință stabilite de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

„Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a transmis către Ministerul Finanţelor o solicitare de respingere în integralitate a Proiectului de Hotărâre de Guvern transmis de Autoritatea de Supraveghere Financiară privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile de către societăţile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, au arătat reprezentanții transportatorilor.

COTAR atrage atenția că ASF a mai încercat, în trecut să-I ajute pe asigurători sub pretextul plafonării prețurilor la polițele RCA. Însă au solicitat ca măsura să se aplice la un tarif mai mare decât cel de referință actual.

„ASF a mai încercat odată să-i ajute pe asigurători, pretinzând că vrea plafonarea preţurilor RCA, dar a cerut-o la un tarif mai mare decât cel de referinţă de acum, după ce deja au crescut valorile poliţelor cu peste 250%, de la ieşirea de pe piaţă a City Insurance. ASF - sectorul Asigurări condus încă de acelaşi domn Cristian Roşu - nu iroseşte nicio ocazie să ne demonstreze că este o instituţie care lucrează doar în folosul companiilor de asigurări”, se arată într-un comunicat al confederaţiei transportatorilor.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

COTAR contestă actul normativ

Potrivit sursei citate, actul normativ inițiat de Ministerul Finanțelor prevede ca plafonarea să se facă la prețurile practicate de firmele de asigurări la data de 1 martie 2022, mai mari decât actualele tarife de referință.

„De peste un an, companiile de asigurări din România vând poliţe de asigurare RCA al căror preţ depăşeşte tariful de referinţă. Tarifele practicate la data de 1 martie 2022 de către asigurătorii RCA sunt total necunoscute de către consumatori, iar raportarea la o referinţă necunoscută deschide larg poarta către eventuale abuzuri de preţ. Pe de altă parte, tarifele de referinţă pentru înlocuirea temporară a vehiculului avariat sunt calculate de către BAAR., adică, de către cei care urmează să despăgubească daunele”, atrage atenția COTAR.

Potrivit transportatorilor, BAAR, respectiv firmele care vând RCA se află în conflict de interese și nu pot fi obiective în calculul costurilor de despăgubire pe care tot ele le au de achitat.

„Dacă aplicăm acest principiu, atunci, şi noi, transportatorii sau oricare alt proprietar de autovehicul din România, trebuie să avem dreptul să ne calculăm singuri preţul RCA pe care suntem de acord să îl achităm. Dacă păgubitul RCA nu îşi repară autovehiculul avariat în termen de 30 de zile de la data eliberării autorizaţiei de reparaţie, asigurătorul RCA nu îi mai decontează costurile de închiriere a unui autovehicul conform legii RCA”, subliniază sursa citată.

Sursa: Arhiva EVZ

Ministerul Finanțelor propune plafonarea prețurilor RCA

Ministerul Finanţelor a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern care stabileşte, pentru o perioadă de şase luni, înghețarea tarifelor RCA la nivelul celor din 1 martie 2022. Potrivit proiectului, comisioanele de distribuţie aferente contractelor RCA se vor limita la maximum 8% din prima brută încasată.

Depăşirea nivelului tarifelor de primă maxime stabilite şi practicarea de către asigurătorii a comisioanelor de distribuţie la un nivel mai mare 8% constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei.