În discuțiile de zi cu zi, românii utilizează adesea expresii populare, auzite de-a lungul timpului, dar a căror origine le este de multe ori necunoscută. Când vizităm zonele rurale, întâlnim expresii necunoscute care ne lasă adesea nedumeriți, pentru că nu știm ce înseamnă. Mai ales bătrânii folosesc expresii pe care tinerii le consideră ciudate.

Multe dintre aceste expresii își au originea în evenimente istorice sau practici de mult uitate.

Originea unor expresii românești

A freca menta

În Grecia Antică, masa pe care se servea mâncarea era frecată cu frunze de mentă proaspătă pentru a înlătura mirosurile neplăcute impregnate în lemn și pentru a oferi o senzație de prospețime.

În secolele XVIII și XIX, grecii au început să se răspândească în Balcani, aducând cu ei diverse obiceiuri. La nord de Dunăre, au existat mereu comunități grecești semnificative. Familiile românești înstărite au adoptat rapid aceste obiceiuri, considerându-le un semn de rafinament.

Slujitorii, atrași de această activitate plăcută și ușoară, petreceau mult mai mult timp decât era necesar frecând menta, pentru a evita alte sarcini gospodărești mai grele. Astfel, pierderea timpului inutil a ajuns să fie numită „a freca menta”.

Colac peste pupăză

Această expresie semnifică un necaz mare care apare după alte griji. Ea are la bază două evenimente importante: nunta și înmormântarea. În tradiția populară, "pupăza" este o pâine folosită la nunți, iar colacul este o ofrandă adusă la înmormântări. O nuntă aduce multe responsabilități și griji, iar când, după toate acestea, survine un alt necaz, se spune cu amar "colac peste pupăză!".

Răcit cobză

Corzile groase ale cobzei sunt acordate cu o octavă mai jos decât cele subțiri, producând sunete grave și puternice. Aceste sunete au fost asociate cu zgomotele făcute de persoanele răcite, de unde și expresia "răcit cobză".

A spune brașoave

Originea expresiei "a spune brașoave" este atribuită negustorilor din Brașov, cunoscuți pentru abilitățile lor comerciale excepționale. Aceștia își lăudau exagerat marfa în perioada medievală, reușind astfel să-și vândă rapid produsele, să-și facă reclamă și să se îmbogățească. Această explicație este acceptată de majoritatea lingviștilor și profesorilor din România.

Deși sensul expresiei rămâne constant, există și alte teorii despre originea ei. Unii cred că provine de la soldați care își exagerau faptele de vitejie. O altă teorie sugerează că expresia ar fi legată de gogoșile denumite brașoave, un tip de covrigi cu sare vânduți în Brașov. Astfel, „a spune brașoave” ar fi devenit sinonim cu „a vinde gogoși", indicând o persoană care minte sau inventează lucruri.

Acarul Păun

Expresia "acarul Păun" are origini istorice și se referă la un incident din România de la începutul secolului XX.

La 18 iulie 1923, a avut loc un grav accident feroviar în gara Vintileanca, pe ruta Ploiești-Buzău. Deși adevărații vinovați erau persoane cu responsabilități superioare, toată vina a fost pusă pe seama unui simplu acar, Ioan Păun. Acarul este un lucrător feroviar de nivel inferior, responsabil cu schimbarea macazurilor. În acest caz, Păun a fost sacrificat pentru a proteja vinovații reali, care aveau funcții mai înalte și influență.

Astfel, expresia "acarul Păun" a ajuns să fie folosită pentru a descrie situațiile în care un om nevinovat sau cu putere mică este învinuit și pedepsit pentru greșelile celor de la niveluri superioare, care scapă nepedepsiți.

Țara lui Papură Vodă

Expresia "Țara lui Papură Vodă" provine din folclorul românesc și este folosită pentru a descrie o țară sau o regiune unde domnește haosul, dezordinea și lipsa de organizare. Originea acestei expresii este legată de domnia lui Ștefăniță Vodă (Ștefan al X-lea Tomșa), care a fost domnitor al Moldovei între 1659 și 1661.

Ștefăniță Vodă a fost urcat pe tron la o vârstă foarte tânără, prin intervenția tatălui său, Vasile Lupu. Deși a avut inițiative de a dezvolta comerțul și economia, domnia sa a fost marcată de o perioadă de mari dificultăți, inclusiv o secetă cumplită care a afectat grav recoltele. În acea perioadă de foamete, oamenii au ajuns să facă pâine din coajă de copac și papură pentru a supraviețui.

Banul nu are miros

Expresia "banul nu are miros" își are originea în Roma Antică, în timpul domniei împăratului Vespasian (69-79 d.Hr.). Contextul în care această expresie a apărut este legat de o măsură fiscală controversată introdusă de Vespasian.

Pentru a crește veniturile statului, Vespasian a instituit o taxă pe utilizarea toaletelor publice. Fiul său, Titus, și-a exprimat dezaprobarea față de această taxă, considerând-o degradantă și nepotrivită. În replică, Vespasian a luat un ban obținut din această taxă, l-a apropiat de nasul fiului său și a spus: „Pecunia non olet", care se traduce prin „banii nu au miros".

Prin acest gest, Vespasian a subliniat că valoarea banilor nu este afectată de sursa lor. Expresia a rămas în uz de-a lungul secolelor pentru a transmite ideea că banii sunt buni indiferent de proveniența lor și că, odată obținuți, mirosul sau proveniența lor nu mai contează, potrivit cumsescrie.