Povestea impresionantă orfanului care a ajuns cel mai mare muzicolog din România. Acesta și-a pierdut cele mai importante persoane din viața lui și s-a confruntat cu momente teribile, dar nu s-a dat bătut.
Povestea impresionantă orfanului care a ajuns cel mai mare muzicolog din România. Armata maghiară l-a lăsat orfan pe Octavian Lazăr Cosma la o vârstă fragedă și a fost nevoit să facă față unor situații greu de descris. Cu toate astea, el nu a renunțat la visul său.
Copilăria traumatizantă a unui viitor muzicolog
Părinții săi au murit într-o perioadă dificilă din istoria Transilvaniei de Nord Vest, care era sub ocupație maghiară. În comuna Treznea trăiau țărani români, dar și vreo 20 de familii de unguri, având lider pe groful Francisc Bay. El i-a supus pe români la chinuri groaznice, dar Cosma era prea mic pentru a înțelege.
„Îmi amintesc că pe 9 septembrie, primarul și învățătorul comunei au stat în fața primăriei și i-a întâmpinat pe soldații maghiari. În dimineața aceea am mers la prietenul meu care stătea lângă biserică, peste drum de școală. Amândoi ne uitam cum trece armata, dar era o armată nu foarte bine pusă în ordine. La amiază am fost chemați la masă și după ce am mâncat s-au auzit împușcături.
Eu nu știam ce înseamnă asta, dar tata și-a dat seama imediat. S-a uitat pe geam și ne-a spus să ne grăbim să ne refugiem în grădina școlii. Am auzit țipete, dar înainte de asta, pe noi ne-a dus părinții în pivniță. Am auzit vocea bunicii și am fugit repede în grădină, iar ceea ce am văzut m-a speriat: erau case incendiate”, a precizat Octavian Lazăr Cosma.
Părinții muzicologului au fost uciși cu sânge rece
Apoi a început „Masacrul de la Trăznea“. Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei, printre care și părinții lui Cosma.
„Mama era însărcinată în luna a șasea. Părinții mei erau ținta, iar jandarmii au venit la mătușa și m-a întrebat unde sunt părinții mei. Eu le-am zis că nu știu, iar cel care conducea toată acțiunea de arestare a spus că dacă nu-i predăm ne împușcă și ard tot. Spre mine a fost îndreptată o pușcă și spre mătușa.
Părinții mei s-au predat, ei fiind duși într-o pivniță plină de apă și nămol. Ne-au spus că ei vor merge la Zalău, dar la un moment dat au intrat pe un drum laturalnic, iar tatăl meu i-a întrebat că unde merg, că acesta nu este drumul spre Zalău.
În momentul acela, unul a scos baioneta și i-a tăiat o bucată din față. Comandantul acestei acțiuni i-a spus mamei mele că poate să meargă și să-și crească copiii. Mama a spus doar că va merge doar cu soțul ei.
În acel moment au tras două focuri de armă, omorându-l pe tata, iar în mama 9 focuri, dar nu a murit. Pentru că se zbătea jos, acei nemernici i-au tăiat gâtul cu baioneta. A doua zi, la bunica acasă, a venit primarul nou și i-a spus ce s-a întâmplat. Au murit pentru că erau prea mari români. Cum a fost posibil ca armata să comită un masacru de asemenea fel? ”, a mai spus academicianul.
A ajuns cel mai mare muzicolog din țară
După ani întregi în care a stat la orfelinat, Cosma a urmat studiile de muzicologie în Rusia. Din orfan, acesta a ajuns într-un post fruntaș și i-a cunoscut pe cei mai mari muzicieni. El este singurul autor din lume care a scris monografiile tuturor instituțiilor de operă, de concerte, de înalte studii muzicale.
„Sunt fericit că am studiat acolo într-un conservator extraordinar. Cum am terminat am ajuns la București și în loc să mă trimită la Cluj am rămas redactor de creație în minister. De asemenea, am ajuns și asistent la Conservator la București. Din orfan am reușit să ajung într-un post fruntaș, am cunoscut pe cei mai mari muzicieni ai lumii și iată-mă la vârsta de 90 de ani”, a conchis Octavian Cosma pentru Noua TV.