Ordonanță de urgență adoptată de Guvern. Ce se va întâmpla cu blocurile incluse în lucrările de izolare termică
- Ionel Sclavone
- 25 august 2022, 13:16
Blocurile incluse în programul național de reabilitare termică 2019 – 2021, la care nu au fost încheiat lucrările vor fi incluse în viitorul program, aferent perioadei 2022 – 2024. Astfel, acestea vor beneficia în continuare de finanțare de la guvern. Măsura a fost adoptată printr-o ordonanță care a trecut de Guvern și urmează să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Ordonanța de Urgență adoptată în Guvern, în ultima ședință, prevede includerea în programul național multianual privind creșterea performanței energetice 2022 - 2024 a imobilelor selectate în programul trecut, pentru care nu au fost încheiate lucrările de intervenție. De asemenea, vor fi incluse, în același program, și blocurile pentru care nu au fost încheiate procese-verbale de recepție a lucrărilor de izolare termică până la data intrării în vigoare a actului normativ.
„În cadrul programului inițiat în 2019 au fost reabilitate energetic 133 blocuri de locuințe. Conform deciziei de astăzi (miercuri - n. red) a Guvernului, programul poate continua cu o finanțare suplimentară în valoare de 30 de milioane de lei, din care vor putea fi terminate lucrările de eficientizare energetică pentru alte 189 de blocuri de locuințe care au fost incluse deja în program, dar a căror reabilitare nu a fost finalizată”, a declarat ministrul Devoltării, Cseke Attila, conform unui comunicat de presă.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a mai precizat că prin PNRR, ministerul pe care îl conduce finanțează lucrările de reabilitare energetică, seismică și de siguranță la incendiu pentru peste 4.300 de imobile. Potrivit sursei citate, pentru continuarea programului se vor păstra cotele de cofinanțare de la bugetul de stat conform legislației în vigoare la data includerii în program, respectiv 50% și 60%.
„După cum este cunoscut, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Ministerul Dezvoltării finanțează reabilitarea energetică, seismică și din punct de vedere al siguranței la incendiu pentru alte 4.333 blocuri de locuințe și clădiri publice”, a conchis ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Pașii pe care trebuie să-i urmeze primăriile
Pentru a fi incluse în noul program, primăriile care gestionează lucrările vor trebui să transmită Ministerului Dezvoltării, sumele de care au nevoie pentru a finaliza investițiile. Autoritățile locale au la dispoziție 30 de zile de la data aplicării măsurilor prevăzute în ordonanță pentru a centraliza și transmite informațiile.
În cazul în care solicitările nu ajung la Ministerul Dezvoltării în termenul stabilit, primăriile vor pierde dreptul de a solicita fonduri prin programul național multianual 2022 - 2024.
Mai mult, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a actului normativ, aceste primării care nu vor beneificia de finanțare, vor trebui să încheie lucrările din banii proprii. De asemenea, vor trebui să depună la Ministerul Dezvoltării procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și certificatele de performanță energetică pentru imobilele reabilitate în programul național multianual 2019 - 2021, după cum relatează avocatnet.ro.