Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a sosit luni în Georgia, după ce a felicitat partidul de guvernământ pentru victoria sa într-un scrutin despre care opoziţia spune că a fost afectat de încălcări ale drepturilor de vot.
Orban i-a felicitat pe oamenii lui Putin de la Tbilisi
Comisia electorală din Georgia a declarat că Visul Georgian a câștigat alegerile de sâmbătă cu aproape 54% din voturi, dar partidele de opoziție au contestat rezultatele și au apelat la proteste.
Rezultatele alegerilor sunt o lovitură pentru georgienii pro-occidentali care au ales să voteze între un partid de guvernământ care a întărit legăturile cu Rusia și o opoziție care dorește să accelereze integrarea în Europa.
Viktor Orban a felicitat partidul Visul Georgian pentru victoria sa de sâmbătă. „Oamenii din Georgia știu ce este mai bine pentru țara lor și și-au făcut vocea auzită astăzi”, a scris el pe X.
Cum vede Ungaria situația din Georgia
În timpul vizitei sale în Georgia, Viktor Orban a fost însoțit de miniștrii ungari ai finanțelor, economiei și afacerilor externe.
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a scris luni pe Facebook că rezultatul georgian a fost o „înfrângere lipsită de glorie” pentru liberali.
Ungaria, care deține în prezent președinția Consiliului UE, a înfuriat alți membri ai UE și NATO din cauza hotărârii sale de a menține legături strânse cu Rusia, în ciuda invaziei Rusiei în Ucraina în 2022.
Uniunea Europeană, Statele Unite și NATO au cerut o anchetă amănunțită asupra presupuselor nereguli electorale. Visul Georgian și Comisia Electorală spun că votul a fost liber și corect.
Fraudă la vot în Georgia
Președinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a numit rezultatul o „operațiune specială a Rusiei”, a acuzat luni partidul de guvernământ că folosește tactici și propagandă în stil rusesc și le-a cerut georgienilor să iasă în stradă luni seara.
Kremlinul a negat luni orice intervenție a Rusiei în scrutin, declarând că Occidentul, nu Moscova, încearcă să destabilizeze situația.
În iulie, Viktor Orban a stârnit controverse când a călătorit la Moscova și Beijing pentru ceea ce guvernul ungar a numit o „misiune de pace” în timpul președinției ungare, fără coordonare cu partenerii săi din UE, potrivit Zone Bourse.
(Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR RADIO ROMÂNIA)