Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski au discutat miercuri la telefon, a relatat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului, într-o declarație dată pentru agenţia ungară de știri MTI.
Orban a discutat cu Zelenski despre război
În cadrul discuției purtate de oficialii ungar și ucrainean au fost menționate toate elementele importante ale relaţiilor ungaro-ucrainiene. Dar, subiectul principal al negocierilor a fost constituit de tema războiul cu Rusia și posibilele circumstanțe în care ar putea fi încheiat un acord de pace, a precizat Bertalan Havasi.
Viktor Orban și-a reiterat intenția de a implica Ungaria în toate iniţiativele şi eforturile de pace, a adăugat oficialul. De asemenea, Viktor Orban şi Volodimir Zelenski au convenit ca aceste consultări bilaterale să continue și pe viitor.
Budapesta a tergiversat deciziile privitoare la Ucraina
Relaţiile dintre premierul ungar şi președintele ucrainean au fost mult timp încordate. Ungaria s-a opus furnizării de armament de către UE pentru ţara vecină aflată în război. Budapesta a avut tensiuni și în ceea ce privește drepturile pentru etnicii maghiari din Ucraina.
Budapesta a tergiversat adesea luarea deciziilor de UE cu privire la Ucraina și a evitat chiar să îşi dea acordul pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina.
Discuția dintre Orban şi Zelenski intervine chiar înaintea vizitei liderului chinez Xi Jinping, în Ungaria, vizită în cadrul căreia subiectul Ucraina se va afla pe agenda discuţiilor dintre Orbán şi Xi. China vrea vrea și ea să fie o promotoare a păcii, fiind chiar invitată la summitul din Elveția pe care Ucraina îl organizează în iunie pentru a vorbi despre condițiile păcii cu Rusia.