Orășenii îi plătesc pe țărani ca să fie lăsați să le cosească fânul

Orășenii îi plătesc pe țărani ca să fie lăsați să le cosească fânul

Dacă până acum țăranii angajau sărmanii satului pentru a le cosi fânul, acum ei sunt cei care în loc să dea, încasează bani de la corporatiștii de la oraș care, după o săptămână de muncă la birou, cu task-uri și deadline-uri, vor să trăiască „autentic” una – două zile la țară.

Orășenii plătesc 150 de lei ca să se dea cu căruța la sat și 30 de lei ca să ia prânzul tradițional. Iar pe lângă acestea, pun mâna pe coasă și muncesc. Se întâmplă în comuna Margina din județul Timiș, unde are loc cea mai revoluționară strategie de promovare turistică din zona Banatului.

Orășenii se înghesuie să vină la țară, pun mâna coasă și au grijă de animale, ba mai și plătesc pentru că sunt lăsați să facă treaba în locul gospodarilor veritabili. Inițiativa aparține Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș, Primăriei Comunei Margina și Centrului Turistic Margina.

 

Ne puteți urmări și pe Google News