În noaptea de 30 spre 31 martie 2024, România  trece la ora de vară, moment în care ceasurile vor fi mutate înainte cu o oră. Astfel, ora 03.00 va deveni ora 04.00. Cu toate astea, până la această trecere la ora de vară, cu mii de ani în urmă durata unei ore nu era constantă. În timpul verii, putea ajunge până la 75 de minute, în timp ce în iarnă uneori se reducea la doar 45 de minute.

Ora de vară. Evoluția măsurării timpului între solstiții

La început, părea doar un simplu bloc de piatră sculptată. O bucată de calcar a fost descoperită într-un oraș antic roman din centrul Italiei.

Se presupune că acest bloc a fost furat în perioada medievală - smuls din rămășițele antice ale metropolei și transportat departe, probabil cu intenția de a fi folosit ca material de construcție.

După ce piatra a fost extrasă în siguranță din pământ s-a clarificat și scopul său: era un cadran solar roman antic, unul dintre sutele de astfel de cadrane solare descoperite în întreaga lume.

După perioada îndelungată în pământ era extrem de bine păstrat. Liniile erau precise pentru fiecare oră și o inscripție care îl atribuia oficialului care l-a comandat. Cu toate acestea, cel mai captivant aspect era modul în care a rezolvat problema luminozității variabile a zilei în diversele perioade ale anului, o dilemă veche pentru romanii antici.

Ora de vară. De două ori pe an, o treime din țările lumii schimbă ora

Ora de vară este un ritual controversat efectuat de aproximativ o treime din țările lumii de două ori pe an.

Statele Unite, Regatul Unit și cea mai mare parte a Europei adoptă Ora de Vară (DST), care implică avansarea ceasurilor cu o oră în primăvară, urmată de retragerea lor cu o oră pentru a reveni la ora standard obișnuită în toamnă.

Cu toate acestea, romanii antici nu aveau un astfel de sistem - în schimb, practicau arta uitată de mult timp a ajustării sezoniere a orelor.

Asemenea nouă astăzi, romanii din antichitate împărțeau fiecare zi în 24 de unități. Dar, în cea mai mare parte a anului, acestea nu aveau o durată egală. Toate orele de zi erau împărțite în 12, pe tot parcursul anului. O oră dura 75 de minute în timpul zilei și doar 45 de minute noaptea

. Între timp, în mijlocul iernii, când lumina zilei era cea mai slabă, modelul era inversat - și în timpul zilei o oră ocupa doar 45 de minute.

„Și apoi, treptat, între solstițiul de vară și solstițiul de iarnă, durata acestor ore se schimba zi de zi, doar puțin în fiecare zi", a declarat James Ker, profesor de studii clasice la Universitatea din Pennsylvania, pentru BBC.

Până la echinocțiu - moment care se întâmplă de două ori pe an când Soarele este direct deasupra ecuatorului, iar zilele și nopțile au aproximativ aceeași lungime. O oră era o perioadă cunoscută de 60 de minute.

Prin acest sistem îndrăzneț de modificare a timpului, vechii romani nu pierdeau nicio clipă de lumină naturală. Dacă Soarele strălucea, era oficial ziua și erau adesea la muncă.

Dacă era apus, era declarată seara. Atunci era momentul pentru odihnă, recreere sau somn.

Cum se citea ceasul în Roma Antică

Cadranul solar descoperit de Launaro în 2017 în situl vechiului oraș roman Interamna Lirenas este complet diferit față de cadranele solare moderne.

În loc să fie plat și circular, are forma unei jumătăți de castron împărțit la mijloc, cu linii radiale care îl împart în 12 porțiuni pentru ore. Fața cadranului solar este subdivizată de linii care se intersectează, indicând solstițiul de iarnă, echinocțiile și solstițiul de vară.

Un ac de plumb, numit gnomon, ar fi proiectat o umbră de diferite lungimi în funcție de înălțimea Soarelui. Deși acest detaliu s-a pierdut.

Pentru a citi cadranul solar, era suficient să verificați în ce segment se afla umbra gnomonului, la fel ca în cazul versiunilor moderne.

Cum se schimba ora în Roma Antică

Chiar dacă obiceiul romanilor antici de a-și modifica durata unei ore poate părea dificil sau confuz pentru urechile moderne, punerea în practică a fost mai simplă decât pare. Aceasta se datorează faptului că, în cea mai mare parte a timpului, oamenii nu încercau să țină evidența orei în minte. Cadranele solare erau pretutindeni.

Aceste artefacte impresionante erau adesea realizate din bucăți mari și grele de piatră, care rămâneau nemișcate pentru întreaga lor viață. Ele puteau fi realizate în stiluri excentrice, cum ar fi celebrul "ceas de porc", un cadran solar cu tematică prosciutto în formă de șuncă, cu o coadă de porc creță în loc de ac pentru a proiecta umbrele Soarelui și a indica ora.

În prezent, există până la 600 de cadrane solare antice grecești și romane care au supraviețuit, 99% dintre acestea urmând acest sistem sezonier de măsurare a timpului - care a fost inventat de vechii egipteni și mai târziu adoptat de alte civilizații antice.

Ora de vară implica, la fel ca și acum, zile lungi și nopți scurte

Odată cu ora de vară, reversul zilelor lungi de vară și scurte de iarnă erau nopțile. În fiecare rotație a Pământului pe axa sa în raport cu Soarele. Mai erau doar 1.440 de minute - astfel încât fiecare minut alocat zilei era practic furat de la noapte.

Acest lucru însemna că, în perioada de vârf a verii, în timp ce o zi dura 900 de minute, o noapte ocupa doar 540. Echivalentul a doar nouă ore în timpul modern pentru a lua cina, a socializa și a dormi.

Aceste nopți de vară trunchiate reprezentau o problemă pentru romanii antici, preocupați de somn.

Urmărirea trecerii acestor ore de noapte în continuă schimbare putea fi dificilă.

După apusul soarelui, cadranele solare își pierdeau utilitatea. Astfel ceasurile cu apă, similare clepsidrelor, deveneau singura opțiune, măsurând timpul în funcție de cantitatea de apă care curgea prin ele.

Cu toate acestea, puține ceasuri cu apă au supraviețuit din acea perioadă, spune Jones. Un motiv ar putea fi complexitatea lor și costul ridicat.