Liber la proteste. Oprescu vrea să confere statutul de agora civică Pieţei Universităţii

Liber la proteste. Oprescu vrea să confere statutul de agora civică Pieţei Universităţii

El şi-a exprimat speranţa că Piaţa Universităţii a fost şi va rămâne un simbol pentru poporul român, iar prin acest proiect nu se doreşte altceva decât deschiderea ”şi mai tare a porţilor”, a ceea ce înseamnă consultarea activă cu cetăţenii, exprimarea democratică.

”Pregătim cele necesare consultării Consiliului General şi aprobării unei hotărâri de Consiliu, urmând ca după aceea, în viitorul apropiat, să declanşăm un concurs, să creăm un regulament, în aşa fel încât lucrurile să se petreacă într-un civism şi o exprimare cu adevărat democratică, fără să deranjeze traficul şi pe ceilalţi cetăţeni ai Bucureştiului”, a declarat marţi Oprescu. Edilul şef a spus că se va trece la o configurare urbanistică a zonei, pentru că nu poate fi lăsat spaţiul la voia întâmplării, în aşa fel încât totul să se petreacă organizat, într-un spaţiu urbanistic agreabil şi fără să încurce libera circulaţie a maşinilor, a oamenilor şi a activităţilor care se desfăşoară în zonă. ”Forţa evenimentului organizat, aprobat, stabilit şi trecut printr-un regulament de comportare civică, într-un loc amenajat în acest sens, nu are cum să contravină Legii 60/1991. Jandarmii se vor afla în zonă, situaţi pe poziţii mai îndepărtate, în aşa fel încât să nu inhibe modul de exprimare”, a spus Oprescu. El a precizat că s-a delimitat foarte clar de violenţe, de vandalisme şi de distrugeri ”şi orice om de bun simţ ştie că lucrurile acestea nu fac decât să inhibe dorinţa oamenilor de a vorbi şi de a spune ce gândesc, indiferent că sunt bune pentru unii, sau mai puţin bune pentru cei care îi conduc”. La rândul său, preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, cel care a solicitat, marţi, primarului general susţinerea pentru conferirea statutului de agora Pieţei Universităţii, a explicat această iniţiativă prin faptul că zona Universităţii de Urbanism şi Arhitectură şi cea a Teatrului Naţional au reprezentat, începând cu 21 decembrie 1989, punctul central al coagulării mişcărilor civice şi al libertăţii de exprimare. ”Solicităm susţinerea iniţiativelor democratice prin amenajarea în consecinţă a spaţiului public. Astfel, propunem supunerea spre dezbaterea Consiliului General a unui proiect de hotărâre care să susţină exprimarea liberă şi neîngrădită a ideilor şi credinţelor civice, organizarea de evenimente şi dezbateri necenzurate şi să susţină dezvoltarea liberă a spiritului critic prin orice mijloace democratice”, a spus Pârvulescu. Cât priveşte riscul de a încălca Legea 60/1991 privind constituirea adunărilor publice, preşedintele Pro Democraţia a spus că dacă prefectul va considera că este vorba despre o încălcare a legislaţiei, va ataca în instanţă.