Nu mai puţin de 26 de persoane au fost puse şi în România sub acuzare. Procurorul român care s-a ocupat de instrumentarea dosarului, a lucrat fix trei luni şi trei săptămâni la el. Eficienţă maximă.

Mai mult, Uniunea Europeană, după ce în 2011 a fost prezentat acest caz în cadrul Comisiei Europene, a schimbat legislaţia europeană, redefinind traficul de minori.

După spectacolul descinderilor a urmat, firesc, procesul în instanţă. Nu facem comparaţia între numărul persoanelor acuzate în Anglia cu cel al acuzaţilor din România, de unde, totuşi, erau racolaţi copiii şi traficaţi. Nu mai vorbim nici despre faptul că la început DIICOT a încadrat activitatea infracţională a celor acuzaţi la infracţiuni care puteau fi pedepsite cu până la 20 de ani de închisoare, în încadrări care prevedeau de la 1 la 5 ani de închisoare.

Dar comparăm rezultatul judecării celor acuzaţi în urma acţiunii „Golf”. În Anglia, 120 de condamnaţi. În România, din 26 de inculpaţi, nu a fost condamnat niciunul. Se știe deja, ne-am mirat cu toții. Dar atât, nu s-a mai întâmplat nimic.

E drept că la noi, în ceea ce priveşte procesul, în compensaţie poate cu rapiditatea încheierii rechizitoriului, a mers treaba un pic mai greu decât la englezi.  Judecătorii români au întors dosarul pe toate părţile timp de zece ani încheiaţi, până s-a încheiat şi perioada de prescripţie a faptelor din el.

Aşa că, la jumătatea lunii decembrie a anului trecut, judecatorul Daniel Ursulescu, de la Curtea de Apel Târgu Mureș, a dispus achitarea în temeiul art. 16 alin 1 lit.a din Codul de Procedură Penală. Simplu: fapta nu există.

Teteo, care-ai ciordit goldeanu?

 Dacă fapta nu există, cei cărora li s-au confiscat bunurile la percheziţii trebuie să le primească înapoi. Plus nişte despăgubiri de la CEDO, în cazul în care dau statul român în judecată, pentru lunile pe care le-au petrecut în arest preventiv, pentru fapte care nu există.

La sfârşitul săptămânii trecute, prin faţă pe la ANAF, Petrică Drăguşin, bulibaşa din Ţăndărei, se agita cu nişte hârtii în mână. El a declarat supărat : “La ANAF avem treabă. Avem banii pe care trebuie să ni-i dea, ni i-a luat de acasă. Am făcut cerere și nu vor să ne mai dea banii. Banca Națională zice că nu se găsesc. Apoi s-au găsit, dar nu vor să ni-i dea. E vorba de 5.100 de euro. Fratelui meu trebuie să-i dea vreo 7.000 de euro. Ne-au mai luat și niște aur. Le-am zis să-mi dea măcar 502 grame și pentru celălalt mă judec, dar nu vor”.

Şi ca totul să se încheie apoteotic, e belea şi cu aurul lui Radu Constantin, zis Aghiotantu, pentru că este mâna dreaptă a bulibaşei. Constantin deține o hotărâre judecătorească prin care se dispune restituirea unei cantități de bijuterii. Aproape 4 kilograme. Numai că la dosar nu există nici un document care să ateste că această cantitate a fost ridicată vreodată de la el. Atunci, de unde decizia de la dosar? Vă daţi seama cât de meticulos s-a lucrat în cei zece ani de judecată?

Desigur, oamenii trebuie să-şi primească bunurile înapoi, că aşa zice instanţa. Dar trebuie şi răbdare. Dacă procesul a durat zece ani, celor de la ANAF, care sunt mai funcţionari decât cei de la justiţie, probabil că le vor trebui mai mult de 10 ani ca să ducă la îndeplinire decizia.

 “The criminal justice system in Romania failed”

Să nu comentăm noi aceste evenimente, pentru că, nu-i aşa, deciziile Justiţiei se aplică, nu se comentează. Să-l lăsăm însă pe Bernie Gravett, ofiţerul de poliţie britanic, cel care a coordonat „partea londoneză” a acţiunii „Golf”:

„La auzul acestei vești triste, (este vorba de achitarea celor 26 de inculpaţi din dosar, n.r.) mă tem pentru poporul român. Sistemul de justiție penală din România a dat greș atât față de copiii care au fost exploatați, cât și față de viitoarele victime. Gruparea din Țăndărei devine și mai puternică cu această decizie atroce a Curții. Este o zi tristă pentru justiția din România”.