OMV ar putea fi obligată să plătească taxa de solidaritate. Comisia Europeană susține România

OMV ar putea fi obligată să plătească taxa de solidaritate. Comisia Europeană susține România OMV Petrom, profit în scădere după recordul din 2022 / Sursă foto: omv.ro

Comisia Europeană este de acord ca OMV Petrom să fie pusă să plătească taxa de solidaritate în România. Un oficial al Direcției Generale Impozitare și Uniune Vamală (TAXUD) a fost recent la București și a discutat cu oficialii români o serie de aspecte legate de politica fiscală a Uniunii Europene.

Ministerul Finanțelor va lua în calcul, la stabilirea indicatorului în funcție de care se plătește taxa pe solidaritate, veniturile obținute din vânzarea de produse rezultate din prelucrarea țițeiului din producția proprie. Astfel, ar putea fi inclusă pe lista celor obligați să plătească contribuția pe solidaritate și compania austriacă OMV Petrom. Ministerul român a primit o confirmare din partea Comisiei Europene pentru o astfel de formulă de calcul.

În acest sens, la București a fost prezent, recent, un oficial al Direcției Generale Impozitare și Uniune Vamală (TAXUD). Acesta a analizat, împreună cu reprezentanții Ministerului de Finanțe, mai multe aspecte legate de aplicarea politicii fiscale a UE.

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, controlat de grupul austriac OMV, a anunțat că, în baza rezultatelor sale financiare pe anul trecut și a prevederilor OUG de introducere a taxei, consideră că nu datorează contribuția de solidaritate statului român.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În situația în care societatea comercializează produse realizate din prelucrarea țițeiului obținut din activitatea proprie, veniturile rezultate din această activitate sunt luate în calculul procentului de 75% din cifra de afaceri. Acest punct de vedere a fost confirmat și de reprezentanții Comisiei Europene", potrivit Ministerului Finanțelor.

Comisia Europeană a cerut informații suplimentare

La finele lunii ianuarie, Comisia a solicitat informații suplimentare cu privire la aceste aspecte pentru a înțelege speța fiscală ridicată de partea română. Aceste consultări sunt esențiale pentru a stabili dacă taxa pe solidaritate poate fi aplicată și în cazul OMV Petrom.

„Așteptați luna iunie”, a spus ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu, arătând că taxa se declară pe 25 iunie și se plătește în termenul legal pentru impozitul pe profit.

Control al inspectorilor ANAF la OMV

ANAF a anunțat că derulează o inspecție la compania OMV Petrom, inspectorii Antifraudă având drept obiectiv colectarea de date pentru Ministerul Finanțelor în contextul discuțiilor purtate cu Comisia Europeană. Controlul a fost demarat ca urmare a declarațiilor reprezentanților companiei conform cărora nu datorează contribuția pe solidaritate statului român.

„Încă avem la OMV Petrom inspectori Antifraudă specializați în produse energetice. Verifică modelul de business de anul trecut și transmitem Ministerului Finanțelor informații pentru discuțiile cu Comisia Europeana”, a spus Heiuș.

Șeful ANAF a explicat că depunerea declarației, în baza căreia se va face plata taxei suplimentare, are termen jumătatea anului în curs, după cum relatează Profit.ro.