În anul Centenarului, nicio acțiune nu a fost anunțată în România pentru a-l aniversa pe Paul Goma, cel care a dat o speranță românilor, în anii 1970, că Ceaușescu și comunismul nu e de neclintit.

 

Despre Paul Goma, Liviu Cangeopo, un alt dizident din anii comunismului uitat nemeritat tot în an Centenar, scria în New York Magazin: "În altă ţară ar fi existat un institut pentru condamnarea comunismului care să-i poarte numele – la noi, sunt copleşiţi cu onoruri turnătorii.  În altă ţară, opera lui ar fi constituit obiect de studiu liceal şi universitar – la noi, sub lauri grei gem de îmbuibare impostorii.
În altă ţară, Academia l-ar fi aşezat într-un fotoliu de mare demnitate,  iar universităţile i-ar fi acordat titluri onorifice – la noi, cei mai iluştri academicieni şi universitari sunt experimentaţi colaboratori ai Securităţii care şi-au apropiat diplome de doctorat prin acte de vitejie delatoare.
În altă ţară… De ce în altă ţară şi nu în România noastră, cea peste care au suprapus, până la asfixiere, sfidare, derâdere, agonie, letargie şi demenţă, adunătura lor de manea, dezmăţ, caricatură şi jaf? (…)
Prezentă permanent, uitarea nu poate fi uitată. Ignorată, nedreptatea sporeşte.
Nopţile Patriei sunt din ce în ce mai lungi".

 

Adrian Marino scrie în "Viața unui om singur" despre meritele lui Paul Goma: "El este rezistentul anticomunist „arhetipic. Cel mai important şi astfel va rămâne în istoria rezistenţei române… Dincolo de toate insanităţile şi aberaţiile sale, se ascundeau un mare trecut şi o mare dramă. Umană, ideologică şi literară. Şi eu rămâneam sensibil, în primul rând, la aceste aspecte. Şi, poate cel mai mult, la temperamentul său ingenuu”, în sensul voltairian al cuvântului: omul liber, care nu se poate îndoi; opus sclavului, etern încovoiat”.

Paul Goma s-a născut la Orhei, în 1935, în Regatul României, iar după ultima cotropire a Basarabiei de către ruși s-a refugiat cu familia în țara mamă. După înfrângerea revoluției maghiare din 1956, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM, după care, în noiembrie 1956 a fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”. În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgab, unde a rămas până în 1964.

În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, în care se înscrisese în august 1968, din cauza romanului „Ostinato”, amplu cenzurat în România și publicat integral în RFG Germania, la editura Suhrkamp. Un an mai devreme, la Europ Liberă fuseseră citite fragmente din romanul lui Goma Ușa (noastră cea de toate zilele).

În martie 1977, a publicat în revista România literară un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările cutremurului din 4 martie acel an. În 1977, Goma a reușit să trimită la Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România, pentru care a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate.

La 20 noiembrie 1977 lui Goma, soției și copilului, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați din România. Ajunși la Paris, au cerut azil politic azil politic. Acolo Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a lui Ceuașescu. A sprijinit înființarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidaritatea. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.

Datorită activităților și scrierilor sale, Goma este considerat ”Soljenițîn al României”.

Acum este singur la Paris, soția, Ana Maria, murindu-i pe 6 septembrie 2017.