Pentru prima oară în ultimii peste 30.000 de ani, oamenii de Neanderthal au „vorbit“, graţie antropologului american Robert McCarthy, de la Universitatea Florida Atlantic.
Potrivit Reuters, McCarthy a utilizat un model de tract vocal reconstituit din fosile, cu care a simulat vocea printr-un sintetizator. Concluzia fermă a antropologului este că neanderthalienii vorbeau, dar sunetele emise de ei erau radical diferite de cele ale strămoşilor noştri.
Oamenii de Neanderthal aveau un canal vocal mai scurt decât Homo sapiens sapiens, forma canalului fiind, în plus, diferită, ceea ce teoretic îi făcea capabili să emită sunete mai înalte. Prin modelarea sunetelor pe care le-ar fi putut produce laringele unui neanderthal, McCarthy şi echipa sa au fabricat sunetul unui neanderthalian spunând vocala „e“.
În contrast cu un „e“ pronunţ at de oamenii contemporani, cel rostit de neanderthalieni este inflexibil, nenuanţabil şi sună aproape ca un râgâit scurt (înregistrarea este disponibilă la adresa http://media.newscientist.com/d ata/images/ns/av/dn13672A1.wav). McCarthy spune că neanderthalienii nu erau capabili să redea „vocalele cuantice“ prezente în vorbirea tuturor oamenilor. Acest tip de vocale oferă indicii care-i ajută pe vorbitorii cu canale vocale de mărimi diferite să se înţeleagă între ei. Spre exemplu, un neanderthalian nu ar fi putut exprima prin vorbire diferenţa între „mare“ şi „maree“ şi nici nu ar fi distins între „mi“ şi „mii“. Deşi subtilă, la o adică, această diferenţă lingvistică a limitat dramatic discursul lui Homo neanderthaliensis. Anul trecut, oamenii de ştiinţă au descoperit că neanderthalienii aveau în comun cu oamenii o genă „a vorbirii“, numită FOXP2. Oamenii cărora le lipseşte această genă suferă de tulburări ale limbajului şi vorbirii. Versiunea umană şi cea neanderthaliană a genei diferă de cele existente la alte animale, inclusiv de cele ale cimpanzeilor - cea mai apropiată rudă în viaţă a omului.
Recomandările noastre
