Până la vârsta de 39 de ani, Al Pacino a refuzat să stea de vorbă cu presa, deoarece îl speria gândul că orice confesiune “duce la confundarea omului cu actorul”. Apoi a citit în Playboy un interviu pe care Lawrence Grobel i-l luase lui Marlon Brando si s-a arătat dispus să acorde în sfârşit, unul, cu condiţia ca intervievatorul să fie Grobel. Şi, cum tot ce face Pacino este excepţional, şi acest prim interviu a fost unul ieşit din comun. A durat mai mult de 25 de ani şi a fost cuprins într-o carte de 300 de pagini: între 1979 şi 2005, Pacino şi Grobel au înregistrat 400 de ore de conversații.

Actoria, un mister
Rezultatul se numeşte "Al Pacino, în dialog cu Lawrence Grobel". Pacino, care credea că nu prea are răspunsuri, prin urmare nu are de ce să dea interviuri, a învăţat cu Grobel să caute răspunsuri pentru întrebări pe care nu avea curajul să şi le adreseze singur. După cum avea să mărturisească mai târziu chiar actorul, interviul nu a fost tot timpul comod, au existat momente de complicitate, dar şi momente în care cei doi s-au simţit agresaţi unul de celalalt.

Presa avea să noteze că în această lungă “mărturisire”, Pacino însuşi se descoperă pe sine, dezvăluindu-se pe măsură ce răspunde întrebărilor celui care intrase mai întâi la el în casă ca “necunoscut indiscret”. Al Pacino vorbeste despre familia sa, despre inceputurile sarace ale carierei sale, dezvăluind  lucruri neaştepate. Mai jos, câteva extrase din interviu.

  • “În Greenwich Village, aveam obiceiul să trecem cu o pălărie prin faţa publicului după ce jucam câte o piesă. Sau ieşea o fată cu un coş de paie şi ruga oamenii să-şi lase obolul înăuntru. Aşa trăiam noi. Eram cu adevărat un actor de stradă, un ţigan, un nomad şi fără un sfanţ. Educaţia mea vine din anii ’60. Locuiam în bodegi şi cocioabe, în pensiuni şi hoteluri infecte. Pentru mine, orice cu apă potabilă şi baie în cameră însemna paradisul”.
  • “E o nebunie să fii actor. Iei psihicul şi dai cu el de toţi pereţii”.
  • “Ce-i aia deştept? Sunt deştept ca Stephen Hawking sau Joseph Campbell? Nu. Ca Walter Conkite? Da. (rade) Daca n-aş avea meseria asta, cred că aş livra pachete…”.
  • “Cititul mi-a salvat viaţa”.
  • “Dacă viaţa mea ar fi o slujbă, mi-aş da demisia”.
  • “Actoria e încă un mister pentru mine. N-ajungi niciodată să o înţelegi. Poţi să repeţi, poţi să-ţi dai seama cum să faci fata plictiselii, aşteptatului – dar actoria propriu-zisă încă n-o pricep.”

<iframe src=”http://www.youtube.com/embed/kCnB05GrUgc” frameborder=”0″ height=”315″ width=”620″></iframe>