După ce întreaga lume a trăit în ultimii trei ani sub amenințarea coranvirusului, Organizația Mondială a Sănătății se pregătește să anunțe că pandemia de COVID-19 s-a încheiat. Au fost purtate discuții privind ridicarea stării de urgență a sănătății publice.
Oamenii din întreaga lume au trăit, în ultimii trei ani, sub amenințarea virusului COVID-19. Milioane de pacienți au murit, iar alții au trecut de mai multe ori prin boală chiar dacă erau vaccinați, dar virusul, care a pornit din China, este pe cale să fie învins. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este la un pas distanță de a declara că pandemia s-a sfârșit. Experții internaționali au purtat discuții în legătură cu ridicarea stării de urgență în sănătatea publică de interes internațional.
Discuțiile pe această temă au început de vineri, 27 iaunuarie. O decizie în acest sens ar urma să fie anunțată de reprezentanții OMS nu mai devreme de luni, 30 iaunuarie. Hotărârea Comitetului instituției va fi făcută publică de directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus. Încă de la începutul anului directorul OMS a declarat că speră ca starea de urgență să fie ridicată în 2023.
Directorul OMS este îngrijorat de ratele de deces asociate cu virusul COVID-19
Adhanom Ghebreyesus și-a exprimat îngrijorarea, în urmă cu o săptămână, în legătură cu creșterea continuă a ratei deceselor care sunt asociate cu virusul COVID-19. Directorul OMS a subliniat că în ciuda faptului că medicii dețin acum mai multe informții privind modul în care virusul acționează, cazurile nu scad în unele state din lume.
„Deși suntem în mod evident într-o formă mai bună decât eram acum trei ani când a început pandemia, răspunsul colectiv global este din nou sub presiune”. Doar de la începutul lunii decembrie peste 170 de mii de oameni din lume au murit după ce s-au infectat cu virusul. Starea de urgență pe care OMS vrea să o ridice reprezintă cel mai înalt nivel de alertă care poate fi declarat de instituție.
Este important de precizat că ridicarea alertei nu are efecte imediate. În plus, autoritățile din fiecare stat vor putea stabili modul în care este gestionată criză medicală din țara lor. În acest moment sunt disponibile tot mai multe instrumente eficiente împotriva virusului. Este vorba de vaccinuri, medicamente, măşti de protecție sau chiar măsurile de distanţare socială, potrivit Realitatea.