Olteanul Mihail Sadoveanu - 144 ani de la naștere. Cu toții apreciază latura moldovenească a marelui scriitor. Puțini știu că. după tată era oltean.

Mihail Sadoveanu a revoluționat romanul românesc și a pendulat cu abilitate în politica românească. În ciuda laturii moldovenești cunoscute, a avut rădăcini puternice oltenești. A fost o combinație de moșnean și răzeș. A supraviețuit politic mai mult abilităților oltenești pe care le-a moștenit de la bunicii paterni, Mihail Sadoveanu din Gorj și Stelica  Bîzoianu din Dolj.

Sadovenu, născut la Pașcani, din mamă ieșeancă și tată gorjean-doljean

Mihail Sadoveanu a văzut lumina zilei la Pașcani, la 5 noiembrie 1880. În acte, a purtat la naștere numele Mihail Ursaki, după mama sa, Profira Ursaki. Se pare că tatăl, Alexandru Sadoveanu, avocat, l-a recunoscut mai târziu. Asta deși, scriitorul de mai târziu a fost botezat cu numele tatălui lui Alexandru, Mihail Sadoveanu.  Tatăl provenea din părinți gorjeni și doljeni.

Există o vie dispută asupra originii patronimului Sadoveanu. Mulți au susținut că acest Sadoveanu ar avea legătură cu Moldova și că originea oltenească ar fi fost un fel de laudă a oltenilor, supărați că n-au prea avut partea lor de glorie în opera marelui scriitor.

P rofira Ursaki, moldoveancă de la apa Moldovei, din Verșeni-Iași a trăit între 1861 și 1895.  Tatăl, Alexandru Sadoveanu a trăit între anii 1834 și 1920. Mai fusese căsătorit anterior cu Eleonora Dragomirescu și avusese cu ea un copil. La 46 de ani ai avocatului, vine pe lume scriitorul. Profira, o tânără cu 27 de ani mai tânără decât Alexandru va mai da naștere la încă patru copii; Dimitrie, Clémence, Vasile,  Andrei. Va muri la 34 de ani, lăsându-și copiii fără sprijin matern iar pe scriitor cu un regret profund tot restul vieții. Din cei 11 copii pe care i-a avut, scriitorul a decis ca doi dintre ei să poarte numele părinților săi. O fiică a primit Profira și un fiu a primit numele Alexandru.

Sadoveanu lămurește el însuși în „Mărturisire”, originea din Oltenia

Iată ce nota scriitorul într-o scriere autobiografică:

„Bunicul meu după tată, Mihail Sadoveanu, a trăit începuturile vieţii lui în Oltenia, în Gorj, unde şi acum ştiu că am neamuri pe care nu le cunosc. Bunica mea, soţia acestui Mihail Sadoveanu, era moşneancă de la Locusteni, judeţul Dolj şi se chema, de acasă, Sterica Bîzoianu. Aceşti doi boiernaşi au părăsit ţara Oltului în vremea zaverei (1821) şi s-au stabilit la Iaşi. Tatăl meu s-a născut în capitala Moldovei, la 1834 şi a trăit un timp ca avocat la Paşcani, unde am văzut lumina zilei. Părinţii mamei mele au fost ţărani din ţara Moldovei, urmaşi de răzeşi”.

Așadar, la 1821, micii boieri olteni își caută salvarea la Iași, unde se va naște tatăl scriitorului.  Evident, pasiunea pentru șah și pentru vânătoare-pescuit le avea datorită firii sale oltenești. Boierii olteni vânau. Asta se știe că s-a transmis și la Ceaușescu atât din faptul că vedea boierii din Olt la vânători dar și după faptul că mama dictatorului era originară din moșnenii gorjeni care luptaseră sub steagul lui Tudor Vladimirescu.

Talentul literar al lui Sadoveanu, fără îndoială, este moștenit de la mama lui,  Profira,  o „tainică povestitoare”:

„Era între mine și mama o legătură strânsă de iubire. Ea iubea în mine pe primogenitul ei și avea și bucuria asemănării mele cu ea. (…) Eu o iubeam pentru că era veselă, expansivă și bună prietenă cu mine și pentru că îmi povestea frumos și tainic lucruri «de la noi de la Moldova»”

Marele scriitor, un supraviețuitor al politicii

Marele scriitor a cochetat cu idei conservatoare, a fost șeful Masoneriei românești, disputându-și întâietatea cu o altă figură a acesteia, Jean Pangal, apoi a fost un sprijinitor al regimului comunist. L-a ajutat mult și conflictul deschis avut cu Mișcarea Legionară care i-a ars cărțile în public. Legionarii îl numeau, batjocoritor, „Mehală Jidoveanu”. L-a mai ajutat și faptul că ultimul său născut,  Paul Mihu Sadoveanu a murit pe Frontul de Vest, la 22 septembrie 1944, la Luna-Cluj. Deși a încercat să nu-l lase pe Front, fiul a luat decizia de a fugi și a deveni voluntar. A murit comandându-și subunitatea sa în încercarea de a cuceri cota ocupată de trupele nazisto-horthyste, fiind secerat de o rafală de mitralieră. Vizibil afectat, scriitorul va mai trăi 20 de ani fără o lună, implicându-se în susținerea regimului comunist și luând parte la activitățile politice ale acestui regim.

La 30 decembrie 1947, marele scriitor a fost de facto șeful statului la proclamarea Republicii Populare Române prin faptul că a deținut funcția de Președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale.

Scriitorul a trecut în neființă la 19 octombrie 1961, la București.