Olena Zelenska, prima doamnă a Ucrainei a avertizat că dacă țările occidentale nu sprijină Ucraina, țara va înfrunta pericolul extincției.
Olena Zelenska, prima doamnă a Ucrainei a vorbit duminică cu Laura Kuenssberg la BBC.
Interviul a avut loc la o zi după ce senatorii republicani din SUA au blocat un proiect de lege pentru ajutorarea Ucrainei.
Proiectul presupunea ca Ucraina să primească 60 miliarde de dolari.
Ucraina va dispărea, avertizează Olena Zelenska
La câteva ore după un atac cu rachete rusești, ea a spus: „Dacă lumea obosește, pur și simplu ne vor lăsa să murim”.
Casa Albă a avertizat că fondurile SUA pentru Ucraina s-ar putea epuiza în curând. Republicanii au refuzat să voteze proiectul de lege ce le-ar fi asigurat ajutorul pentru anul 2024. Ei ar fi dispuși să ajute Ucraina cu o condiție: să fie finanțată și prevenirea imigrației ilegale la frontiera SUA. Joe Biden, dacă va accepta compromisul, va fi nevoit să continue măsura lui Donald Trump de a securiza frontiera Texas - Mexic.
Președintele Joe Biden a spus că eșecul convenirii asupra ajutorării Ucrainei va fi un „dar” pentru Vladimir Putin. „Istoria îi va judeca aspru pe cei care întorc spatele libertății”, a spus președintele.
Olena Zelenska, îngrijorată
La aproape doi ani de la invazia Ucrainei de către Rusia, prima doamnă și-a exprimat îngrijorarea gravă cu privire la întârzierile în finanțare:
„Avem chiar nevoie de ajutor. Cu cuvinte simple, nu putem scăpa de această situație, pentru că dacănu o facem, murim.
Prima doamnă a continuat: „Ne doare foarte mult să vedem semnele că dorința pasională de a ajuta s-ar putea estompa. Este o chestiune de viață pentru noi. Prin urmare, doare să văd asta".
Secretarul de Externe al Marii Britanii, David Cameron, a vizitat Washington, săptămâna aceasta. A declarat că SUA sunt pilonul coaliției occidentale care sprijină lupta Ucrainei împotriva Rusiei.
El a cerut Statelor Unite să nu-i ofere lui Putin un „cadou de Crăciun” prin blocarea sprijinului financiar de miliarde de dolari necesar pentru a continua războiul împotriva forțelor ruse.
Tanc ucrainean, deplasându-se în zăpadă. Sursa Foto: Volodimir Zelenski, Facebook
Sprijinul total în Washington DC nu poate fi garantat
O țară de pe flancul estic al Europei încă luptă pentru a respinge forțele ruse după ce Kremlinul a lansat o invazie. Liderii occidentali au avertizat că dacă Ucraina cedează sau guvernul democrat de la Kiev pierde războiul, Putin nu se va opri acolo.
Dictatorul rus este cunoscut pentru atrocitățile comise în Cecenia, Georga, Siria și Ucraina. El ar putea ataca țări membre NATO, precum statele baltice și Polonia. Ucraina nu a cedat ca Georgia și a surprins lumea liberă când forțele sale armate au împiedicat invadarea țării în februarie 2022.
Multe țări occidentale i-au surprins pe ucraineni în schimb cu entuziasmul sprijinului lor, furnizându-le armament și ajutoare financiare. Cu toate acestea, Ucraina nu poate continua fără sprijinul altor țări, după avertismentele primei doamne exprimate la BBC.