Trei partide de centru dreapta au ajuns la un acord cu liderul extremist Gert Wilders în vederea negocierii unei formule de guvernare. Politicienii olandezi urmează să identifice principalele obstacole care le despart, iar apoi să înceapă negocierile.
Olanda se pregătește pentru o guvernare de dreapta, condusă de liderul extremist Geert Wilders. Formațiunile de centru-dreapta de care este nevoie pentru a forma un guvern au decis să se pună de acord. Reprezentanții acestora au convenit vineri să identifice, mai întâi, principalele divergențe care le despart. Ulterior, dacă se vor ajunge la un consens în legătură cu acestea, vor începe efectiv negocierile, transmite EFE.
Partidul liberal VVD, partidul creştin-democrat NSC, partidul fermierilor BBB, de-o parte, şi extrema-dreapta PVV, de cealaltă parte, vor încerca să ajungă la un consens, transmite televiziunea publică NOS.
Partidul lui Wilders a câştigat alegerile din 22 noiembrie, obţinând 37 din cele 150 de mandate din parlamentul olandez. Acest lucru îi conferă prioritate în încercarea de a forma un guvern.
Olanda pregătește o guvernare de dreapta
Social-democratul Ronald Plasterk a tatonat terenul cu cele trei formațiuni, în ultimele două săptămâni, au declarat surse interne. El a explorat posibilitatea constituirii unui guvern de coaliție. Drept care a avut numeroase întâlniri, individual şi în grup, cu diferiţi lideri politici.
Plasterk a căutat să apropie pozițiile în contextul scepticismului manifestat de liberali și creştin-democraţilor pentru un guvern condus de formaţiunea de extremă dreaptă a lui Wilders, PVV. La începutul săptămânii el va prezenta, în parlamentul din Olanda, un raport cu concluzii și recomandări.
Politicianul va recomanda celor patru formaţiuni să poarte discuţii asupra a trei puncte-cheie, iar apoi să înceapă adevăratele negocieri.
Punctele divergente în jurul cărora se va negocia
Conform unor surse apropiate negocierilor, primul obstacol în constituirea unui nou guvern îl reprezintă obiecţiile lui Pieter Omtzigt, liderul NSC. Acesta are rețineri din cauza unor teme din programul electoral de extremă dreapta, pe care le consideră contrare Constituţiei, statului de drept şi tratatelor internaţionale.
Este vorba dspre propunerea lui Wilders de a interzice Coranul şi educaţia islamică, sau dorinţa de a organiza un referendum pentru ieșirea din Uniunea Europeană (UE).
O altă discuție va fi cu privire la prioritățile viitoarei guvernări. Este vorba despre teme precum sistemul de sănătate, pensiile, finanţarea noilor politici sociale, problemele fermierilor, dar şi continuarea sprijinului militar pentru Ucraina. Sunt teme cu care Geert Wilders liderul extremei drepte din Olanda nu este de acord.
Olanda se apropie de o guvernare de dreapta
Al treilea punct complicat care va da naștere la discuții este formula după care se va desfăşura o eventuală cooperare între cele patru formaţiuni. Urmează să se stabilească dacă va fi o coaliţie tradiţională la care toate partidele vor contribui cu miniştri. Există și varianta ca partidele să ofere susținere în parlament, fără implicare în guvern.
O altă temă divergentă este legată de funcția de premier pe care ar urma să o ocupe Geert Wilders.
Părţile implicate în discuţii vor trebui să depăşească aceste trei obstacole înainte de a începe cu adevărat să negocieze chestiuni substanţiale. Se pare, însă, că există voință politică pentru identificarea unei soluții comune. Astfel, Olanda va avea o guvernare de dreapta, posibil cu Geert Wilders premier.
Este de așteptat ca discuțiile să dureze săptămâni sau chiar luni, până când formațiunile implicate vor ajunge să aibă încredere una în alta. Abia apoi se vor așeza la masa discuţiilor pentru a negocia un acord de coaliţie substanţial şi viabil.