Oficialii americani acuză că interceptarea dronei în Marea Neagră a fost „aprobată la cele mai înalte niveluri de la Kremlin”

Vladimir Putin. Sursa: Arhiva EVZ

Acțiunile agresive ale avioanelor de luptă rusești împotriva dronei americane au fost planificate din timp și au avut un scop precis, susțin trei oficiali ai administrației americane, care și-au păstrat anonimatul.

Unul dintre oficialii americani, intervievați de NBC News, a declarat că nu are indicii clare că Vladimir Putin a aprobat interceptarea, în timp ce alți oficiali au refuzat să dea detalii clare, dar au menționat că ordinul de interceptare a dronei a fost dat de la „cel mai înalt nivel”.

Prăbușirea dronei a fost cauzată de o eroare de pilotaj

Sursele americane au mai spus că avionul de vânătoare rusesc nu a avut intenția de a atinge elicea dronei americane. Cei trei ar fi văzut imagini ale incidentului, iar astfel, pe baza acestora, au ajuns la concluzia că coliziunea s-a datorat unei erori de pilotaj.

Ceea ce nu știm este cât de intenționată a fost coliziunea cu drona”, a spus John Kirby, un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate. „Este posibil ca aceasta să fi fost doar o piesa de aviație nesăbuită și incompetentă a pilotului”.

Trei oficiali ai Pentagonului și un oficial al administrației prezidențiale americane, au declarat că militarii ruși ajunseseră deja în zona în care a căzut MQ-9 Reaper. Se pare că rușii încearcă în mod activ să recupereze rămășițele dronei, în timp ce americanii dau asigurări că au șters de la distanță toate informațiile clasificate, care ar putea fi dăunătoare dacă ajung în mâna rușilor.

Generalul Mark Milley, președintele Statului Major Comun, a declarat miercuri, la o conferință de presă, că probabil că nu sunt multe resturi de recuperat și a remarcat că partea din Marea Neagră unde a aterizat drona este o zonă cu adâncimea de 1,5 km.

Rușii doreau să abată drona americană de la traseul stabilit

Marți, o dronă americană s-a prăbușit în Marea Neagră, în apropiere de Crimeea. Potrivit Washingtonului, totul s-a întâmplat după o coliziune cu un avion de vânătoare rusesc. În același timp Moscova neagă orice astfel de atingere.

Se pare că avioanele de luptă rusești aruncau combustibil pentru avioane de vânătoare asupra MQ-9 Reaper, potrivit serviciilor secrete americane, cu intenția de a abate drona de la cursul ei normal, potrivit NBC News.