Ziaristului occidental îi este interzis să scrie ce gândește, fiind obligat să respecte un set de reguli bazate pe ideologie și nu pe informare.

„Respect Words. Ethical Journalism Against Hate Speech” este un proiect realizat de organizații media din opt state europene – Austria, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Slovenia, Spania și Ungaria - și sprijinit de Uniunea Europeană.

Potrivit informațiilor de pe site-ul „Respect Words”, scopul este de a ajute ziariștii, în această epocă de ascensiune a „islamofobiei”, să „regândească” modul în care abordează „probleme legate de procesul de imigrație, de minoritățile etnice și religioase”.

În luna septembrie, „Respect Words” a dat publicității un document de 39 de pagini, intitulat „Raport asupra Imigrației și Minorităților: Abordări și Îndrumări”. Gatestone Institute face o analiză a acestui document.

Organele de presă, se arată în document, „nu trebuie să acorde timp și spațiu punctelor de vedere extremiste doar cu scopul a „prezenta și opinia celeilalte părți’”. Așa este pus la index un principiu sfânt: „audiatur et altera pars”. Dar ce înseamnă puncte de vedere „extremiste”? Raportul nu spune, lăsând la latitudinea ziaristului să decidă. Evident, după ce citește și restul de îndrumări.

„Relatarea senzaționalistă sau chiar simplistă despre imigrație poate inflama prejudecățile existente în societate” și astfel „pune în pericol securitatea imigranților”, mai arată documentul. Ce înseamnă „senzaționalist” sau „simplist”? Nici asta nu se explică.

Ni se spune însă că nu trebuie să asociem termeni precum „islam” sau „musulman” cu fapte specifice, pentru că aceasta ar „stigmatiza”. Cu alte cuvinte, dacă un individ strigă „Allahu Akbar!” după ce împușcă, strivește cu camionul sau aruncă în aer zeci de oameni, înseamnă că acest „detaliu” trebuie ignorat.

Sau poate ar trebui ca astfel de fapte să fie acoperite cu totul? De altfel, documentul ne îndeamnă să nu scriem prea mult despre „incidente senzaționaliste în care sunt implicați imigranți”.

Dacă o facem, totuși, trebuie să precizăm suficient de convingător că „adesea, cauzele profunde” ale acestor incidente „nu au nimic de a face cu etnia sau afilierea religioasă”.

Care sunt aceste „cauze profunde”?  Raportul ne spune: „colonialismul, rasismul și inegalitatea socială în general”.

Mai ales, un ziarist nu trebuie să uite niciodată a preciza că nu există o „legătură structurală între terorism și imigrație”.

Islamul este „divers”, iar ideea că el este violent prin natura sa este un „stereotip”. La fel este și prezentarea islamului ca fiind „ancorat într-o realitate diferită și lipsit de valori comune cu alte culturi”, sau prezentarea imigranților ca fiind „fundamental diferiți de cetățenii țării gazdă”.

Mai mult, este cu totul greșit a încuraja „percepția larg răspândită că există o ‘ciocnire culturală’ între Islam și Occident, punând religia în centrul problemei”. Dimpotrivă, Islamul este „un sistem religios care poate exista alături de celelalte”. Nu trebuie pomenite nici aspecte precum „stilul de îmbrăcăminte” al femeilor, deoarece ar însemna o „omogenizare”.

În ceea ce privește fenomenul imigrației, ziaristul european corect politic trebuie să evite termeni precum „val”, „flux”, „năvală”, „hoardă”, deoarece acestea evocă ideea de „invazie în masă” și „dezumanizează imigranții”, inducând un fals sentiment de „asediu” și de „dușmani”, care trebuie respins cu orice preț.

„Informați-vă audiența”, mai îndeamnă raportul, „despre motivele pentru care oamenii se simt forțați să-și părăsească țările natale și investigați ce legături ar putea exista cu politicile și practicile statelor europene”. Iar documentul nu se referă aici la primirile călduroase făcute imigranților, de ajutoarele sociale generoase, de permisiunea întregirii familiilor, de impunitatea în fața legii pentru majoritatea infracțiunilor – crime, violuri, agresiuni etc.

Documentul explică și faptul că este interzis până și să ridici problema „dacă declarațiile solicitanților de azil sunt veridice” sau „dacă imigranții au dreptul să se găsească în respectiva țară”. Explicația: astfel de abordări sunt nepotrivite, deoarece pun accentul pe „lege și ordine” în loc de „dreptul fundamental la azil” (sic!).

Așadar, ghidul „Respsct Words” instituie o noțiune nouă, „dreptul fundamental la azil”, în ciuda faptului că legislația internațională prevede că „dreptul la azil” se exercită doar în anumite condiții.

Nu contează nici că majoritatea solicitanților de azil sunt imigranți economici, în căutarea de condiții de viață mai bune.

Dar dacă „dreptul fundamental la azil” se vehiculează într-un document al unei organizații sprijinite de UE, nu va mai dura mult până ce el va fi însușit și implementat la Bruxelles.