Militanții Black Lives Matter au pornit războiul cu simbolurile „rasiste” și colonialiste dar nu suflă o vorbă pentru demascarea unei realități inadmisibile care se petrece chiar sub ochii lor.
Toată mass-media nu vorbește decât despre Black Lives Matter (BLM) și activiștii ei ocupați să vandalizeze și să distrugă diverse statui ale comercianților de sclavi, proprietarilor de sclavi și ale oricui este presupus a fi fost implicat în comerțul cu sclavi.
În Bristol (Anglia), statuia comerciantului de sclavi Edward Colston a fost dărâmată și aruncată în port. În Belgia, statuile regelui Leopold au fost vandalizate.
Aleșii locali au însoțit mișcarea BLM, spunând că toate statuile percepute ca ofensatoare trebuie eliminate.
Primarul Londrei, Sadiq Khan, a anunțat, de asemenea, înființarea unei comisii care să regândească viitorul monumentelor, statuilor și numelor străzilor din capitala britanică.
Este util războiul cu statuile pentru milioane de afro-americani și albi care se află, astăzi, în sclavie?
Activiștii BLM și alți suporteri ai culturii „woke” nu au ochi pentru sclavia reală, care afectează nu mai puțin de 40 de milioane de persoane.
Evident, este mai ușor și, probabil, mai plăcut să distrugi monumentele istorice occidentale decât să deschizi greul șantier al desființării efective a sclaviei moderne.
În Marea Britanie, cei care se războiesc curajos cu statuile „sclavagiste” habar nu au de formele de sclavie prezente în propria țară.
Totuși, un raport pentru anul 2019 al guvernului de la Londra denunță 13.000 de potențiale victime ale sclaviei moderne, arată Gatestone Institute.
O cifră care datează din 2014 și care este îndoielnică, din moment ce Global Slavery Index din 2018 identifică aproximativ 136.000 de sclavi moderni pe pământ britanic.
Sclavia modernă în Marea Britanie a luat forma muncii forțate și a exploatării domestice și sexuale. Albanezii și vietnamezii sunt cele mai bine reprezentate grupuri în rândul populațiilor afectate de acest fenomen.
Diverse publicații britanice au scris în repetate rânduri articole despre mii de vietnamezi, cu vârste sub 18 ani - iar aceasta este doar o estimare - care sunt răpiți și expediați clandestin în Marea Britanie.
Aici sunt nevoiți să lucreze fără plată la fermele de canabis. Acești oameni formează un subansamblu al „vastei mașini criminale care alimentează o piață clandestină de canabis evaluată la 2,9 miliarde de euro”.
„ Cei care nu lucrează în industria canabisului sunt înrobiți în „baruri dubioase, bordeluri și restaurante sau sunt angajați în munca casnică în reședințe private”.
În ianuarie, BBC a publicat un articol despre un băiat vietnamez pe nume Ba, care a fost răpit de o bandă chineză, înrobit în Marea Britanie și al cărui șef chinez îl ținea flămând și îl bătea ori de câte ori apărea o problemă tehnică la fabrica de canabis unde lucra.
Activiștilor Black Lives Matter le pasă prea puțin de viața sclavilor vietnamezi din Regatul Unit.
Nu par însă să acorde mai multă atenție sclavilor negri din Africa.
Global Slavery Index indică faptul că aproximativ 9,2 milioane de oameni (bărbați, femei și copii) sunt înrobiți în Africa, ceea ce înseamnă pentru ei muncă forțată, relații sexuale forțate și căsătorii forțate.
„Potrivit Organizației Internaționale a Muncii a Organizației Națiunilor Unite, persoanele aflate la ora actuală în sclavie sunt de aproape trei ori mai numeroase decât cele care au fost capturate și vândute în cei 350 de ani în care a durat comerțul transatlantic cu sclavi”, a raportat Time Magazine, în martie 2019.
Potrivit Organizației Internaționale a Muncii, 25 de milioane de persoane se află în situație de servitute, pentru datorii, iar 15 milioane de persoane au fost nevoite să se căsătorească forțat.
Sclavia modernă le aduce rețelelor criminale în jur de 133 miliarde de euro pe an, după traficul de droguri și arme.
„Sclavia nu a fost niciodată mai profitabilă decât astăzi”, a declarat ,pentru revista Time, Siddharth Kara, economist la Carr Center for Human Rights Policy.
Conform Global Slavery Index din 2018, „țările G-20 importă în fiecare an produse în valoare de 315 miliarde de euro, care au toate șansele să fie fabricate de sclavii moderni”.
În 2017, pe rețelele de socializare au circulat imagini șocante cu sclavi scoși la licitație în Libia: CNN a arătat cum bărbați vorbitori de arabă au vândut doisprezece nigerieni.
În 2019, Time Magazine a intervievat un migrant african (Iabarot) capturat și vândut ca sclav în drum spre Europa: „Ajuns la granița de sud a Libiei, Iabarot a întâlnit un șofer de taxi foarte drăguț, care s-a oferit să-l ducă gratis în capitala Tripoli. Pe drum, el a fost vândut unui „libian alb” sau unui arab, pentru 200 de dolari (180 de euro). El a fost obligat astfel să-și achite „datoria” pe un șantier, model care s-a repetast de fiecare dată când era vândut și revândut”.
Traficul sexual constituie o parte considerabilă a sclaviei moderne. The Washington Post susține că, în 2019, mafia nigeriană a prostituat zeci de mii de femei.
„Potrivit unor experți, nu mai puțin de 20.000 de nigeriene, adesea minore, au ajuns în Sicilia, în perioada 2016- 2018. Acest trafic de femei a fost organizat de nigerieni deja stabiliți în Italia”.
Conform unui raport din iulie 2017 al Organizației Naționale Unite pentru Migrație (OIM): „În ultimii trei ani, serviciile OIM din Italia au înregistrat o creștere cu aproape 600% a numărului de victime ale traficului sexual care ajung pe mare. Această creștere a continuat pe parcursul primei jumătăți a anului 2017. Majoritatea victimelor au venit direct din Nigeria”.
În raportul său, OIM a estimat că 80% dintre femeile nigeriene, adesea minore, au fost „victime ale rețelelor de prostituție”. Numărul acestor femei a crescut considerabil, de la 1.454 în 2014, la 11.009 în 2016.
Pe de altă parte, în anumite părți ale continentului african, în special în Sahel, sclavia, deși este interzisă, este încă înrădăcinată în cultura tradițională.
Mali și Mauritania încă mai practică sclavia descendentă sau așa-numita sclavie zisă de „castă”, care transmite statutul de sclav din generație în generație.
În 2013, conform unor estimări, 250.000 de oameni au trăit în condiții apropiate sclaviei în Mali, unde sclavia nu este ilegală.
O femeie din Mali, Raichatou, a declarat pentru The Guardian, în 2013, că a devenit sclavă la vârsta de șapte ani, când mama ei, de asemenea sclavă, a murit. „Tatăl meu nu a putut face nimic, el a putut doar să privească când stăpânul mamei mele a venit să mă ceară pe mine și pe frații mei”, a explicat ea.
A lucrat ca muncitoare domestică neplătită timp de aproape 20 de ani și a fost forțată să se căsătorească cu un alt sclav pe care nu îl știa, pentru a face copii care vor deveni sclavi pentru stăpânul ei.
În Mauritania, se estimează că 20% din populație este înrobită, chiar dacă sclavia a fost desființată oficial în 1981.
Sclavii sunt în cea mai mare parte proveniți din minoritatea africană de culoare Harratine, spre deosebire de jumătate din populație care este arabă sau berberă.
Conform unui articol din 2018 , publicat de The Guardian: „Sclavia are o istorie lungă în această națiune deșertică din Africa de Nord. Timp de secole, maurii arabofoni au atacat satele africane, iar înrobirea unora de către ceilalți a sfârșit producând un sistem de caste rigid în care locuitorii cu pielea întunecată păreau veșnic îndatorați stăpânilor cu piele mai albă”.
„Statutul de sclav este transmis de la mamă la copil, iar activiștii anti-sclavie sunt torturați și reținuți în mod regulat. Cu toate acestea, guvernul mauritan neagă în mod regulat existența sclaviei și salută public eradicarea acesteia”.
Articolul The Guardian detaliază și soarta oribilă a sclavilor din minoritatea Harratine.
Pentru Black Lives Matter, aparent, aceste vieți de culoare nu contează.
BLM și sicofanții exercită presiuni nesfârșite pentru a schimba numele străzilor și universităților, pentru a dărâma statui. Iar toate acestea nu sunt altceva decât un comportament virtuos ostentativ.
Aceste dezbateri cu privire la faptul că persoanele care nu au fost niciodată sclavi ar trebui compensate de persoanele care nu au deținut niciodată sclavi sunt doar o pierdere de timp.
BLM ignoră cu siguranță cele 40 de milioane de victime actuale ale sclaviei. Pe lângă ipocrizie, „woke-attitude” este o insultă aruncată în fața celor care suferă de sclavie în tăcere și mor încet din cauza abuzurilor fizice, sexuale și emoționale pe care sunt obligați să le suporte.