Bazilica Hagia Sophia transformată în moschee, intervenții în Siria și în Libia, manevre în zona maritimă a Greciei ... Președintele Turciei își înmulțește provocările și actele expansioniste. Reacția occidentalilor, până în prezent, a fost foarte timidă.
Recep Tayyip Erdogan a fost mult timp maestru în arta provocării.
Încurajat de moliciunea reacțiilor occidentului și galvanizat de ambițiile sale naționaliste pe fondul nostalgiei pentru măreția otomană, președintele turc își avansează metodic pionii, acționând la limita acceptabilă pentru Uniunea Europeană și aliații săi din NATO.
În manevrele sale, nu ezită să folosească întregul spectru de intimidare, de la acte simbolice până la atacuri deliberate.
Este vorba despre testarea adversarilor și partenerilor, în timp ce încearcă să-și îmbunătățească popularitatea într-o țară care se afundă în criza economică.
Punerea în scenă organizată vineri, 24 iulie, la prima rugăciune islamică majore în fosta bazilică Sfânta Sofia din Istanbul, transformată în moschee la ordinul său și cu parafa justiției turce, nu are nimic întâmplător.
Data de 24 iulie corespunde celei de-a 97-a aniversări a semnării Tratatului de la Lausanne, care a marcat granițele Turciei actuale, și pe care Recep Tayyip Erdogan visează să-l modifice.
Reconvertirea Sfintei Sofia în moschee este o provocare pentru lumea occidentală. Președintele turc vorbește despre „o nouă cucerire”. Temă reluată de mass-media pro-guvernare din Turcia de astăzi.
Se aplică Hagiei Sophia, precum și scopurilor expansioniste a lui Erdogan din întreaga lume, în Mediterana, în Libia, în Siria, în nordul Irakului, unde armata turcă a lansat recent o ofensivă majoră împotriva rebelilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), „teroriști” pentru Ankara.
La 11 iulie, Erdogan a postat un videoclip pe Twitter în care a afirmat că „resurecția” Hagiei Sophia ca moschee are valoare pentru toată lumea musulmană, din „Buhara în Andaluzia”, deschizând calea pentru „eliberarea” moscheei Al-Aqsa din Ierusalim.
Între timp, reconvertirea fostei bazilici în loc de rugăciune pentru musulmani nu face decât să învenineze relațiile lui Erdogan cu UE, în special cu Grecia.
În plus, față chestiunea Ciprului, s-au adăugat și exploatările gaziere turce în estul Mediteranei. La 22 iulie, o navă turcă nu a ezitat să efectueze explorări în larg, cu sprijinul navelor militare, în zona maritimă a Greciei, ridicând și mai mult tensiunile în această zonă.
În acest stadiu, nimic nu pare să poată opri obiectivele expansioniste ale lui Erdogan. Este timpul ca partenerii Turciei să înțeleagă cât de mult s-a schimbat Turcia.
Țara nu mai are nicio legătură cu cea care a bătut la ușa UE în urmă cu aproximativ 15 ani.
Mai religioasă și mai agresivă pe scena internațională, Turcia se îndepărtează inexorabil de legăturile sale europene.
Franța încearcă modest să reziste la expansionismul turc, dar rămâne izolată în cadrul unui NATO care ezită să modereze ambițiile Ankarei, scrie Le Monde.
Dezlegarea americană și inexistența diplomatică a Europei au creat un vid în care președintele turc nu ezită să facă manevre.
Sub barba Occidentului, armata sa s-a stabilit definitiv în Libia prin forța dronelor și expedierea a câtorva mii de luptători sirieni.
Odată cu avizul președinților Vladimir Putin și Donald Trump, s-a înființat un protectorat turc în nordul Siriei, unde moneda turcă, lira, este acum valabilă. Cât de departe va ajunge „sultanul” Erdogan?
Foto: Președinția Turciei